Antena 3 CNN Politică Lucian Romaşcanu, precizări în cazul șefului de la Institutul Patrimoniului: "Nu a fost dat afară"

Lucian Romaşcanu, precizări în cazul șefului de la Institutul Patrimoniului: "Nu a fost dat afară"

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, spune că a decis să nu prelungească interimatul lui Ştefan Bâlici la conducerea Institutului Patrimoniului, precizând că arhitectul "nu a fost dat afară".

Lucian Romaşcanu, precizări în cazul șefului de la Institutul Patrimoniului: "Nu a fost dat afară"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Andreea Alexandru
de Georgiana Adam    |    21 Feb 2022   •   15:28

Mai exact, mandatul acestuia a expirat în urma unei evaluări desfăşurate în timpul mandatului predecesorului său liberal la conducerea ministerului.

El a adăugat că în perioada următoare conducerea interimară a INP va fi asigurată de Oana Zaharia, care, împreună cu specialiştii din Ministerul Culturii, "vor creiona noul mod de gestionare a sensibilului domeniu al patrimoniului".

"Astăzi este ultima zi a mandatului D-lui Ștefan Bâlici la conducerea Institutului Național al Patrimoniului.

Viziunea mea despre cum trebuie să arate și să funcționeze Ministerul Culturii este responsabilitatea mea exclusivă și, în consecință, am decis să nu prelungesc interimatul D-lui Bâlici la conducerea INP.

Îmi doresc ca în acest mandat, printre prioritățile anunțate în programul de guvernare, protejarea și restaurarea patrimoniului să devină o realitate concretă.

Din păcate în ultimii ani s-a vorbit enorm și s-a făcut infim pentru acest domeniu de importanță majoră pentru România. 

Este timpul să îmbinăm dezvoltarea României cu protejarea și restaurarea patrimoniului iar pentru aceasta voi propune o reformare profundă a INP în particular și a modului cum se implică Ministerul Culturii, în general.

Îi mulțumesc D-lui Bâlici pentru cele făcute bine în activitatea sa de 6 ani la INP. Este un bun arhitect, un bun teoretician al domeniului, sper că vom putea beneficia de expertiza dumnealui și pe viitor. Pot spune însă, cu respectul cuvenit d-lui Bâlici, că zone importante din activitatea INP au rămas neacoperite.

În perioada următoare vom avea o conducere interimară a INP asigurată de D-na Oana Zaharia care, împreună cu specialiștii din MC, vor creiona noul mod de gestionare a sensibilului domeniu al patrimoniului.

P.S Constat o mare fervoare în apărarea D-lui Bâlici. E bine că există specialiști care văd în dumnealui o persoană de neînlocuit. Înțelepciunea ne spune că nu există astfel de persoane dar le înțeleg demersul. Nu voi intra în detalii acum, dacă va fi necesar o voi face.

Acum spun doar atât: dl. Bâlici nu a fost dat afară. Mandatul dumnealui a expirat pe 24.12.2021 în urma unei evaluări desfășurate pe mandatul ministrului liberal al culturii, dl. Gheorghiu. I-am acordat un interimat de 60 de zile care încetează azi. La următorul concurs, dl. Bâlici poate participa fără nicio opreliște", este mesajul transmis luni de ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, pe pagina de Facebook.


 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close