Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, după demisie: ”Dacă cineva își imaginează că îmi poate închide gura, nu mă cunoaște!”

Ludovic Orban, după demisie: ”Dacă cineva își imaginează că îmi poate închide gura, nu mă cunoaște!”

Ludovic Orban a făcut, luni, primele declarații după ce și-a depus demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Ludovic Orban, după demisie: ”Dacă cineva își imaginează că îmi poate închide gura, nu mă cunoaște!”
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    27 Sep 2021   •   12:29

„Astăzi, am trimis la partid demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, o demisie aflată la dispoziția președintelui PNL pentru a fi depusă în momentul în care consideră că este necesară această depunere.

Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaților pentru că dacă astăzi mi-aș fi dat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților la Camera Deputaților, cel mai probabil în situația politică în care ne găsim președinte al Camerei Deputaților ar fi putut ajunge un PSD-ist, și nu vreau să fac niciun cadou PSD. 

Demisia mea nu este la dispoziția domnului Cîțu, pe o perioadă nelimitată. 

În cazul în care, într-un termen de maximum 15 zile, ea nu va fi depusă la Camera Deputaților, la finalul acestei perioade îmi voi depune eu personal demisia. 

Am anunțat această decizie irevocabilă, pe care o voi pune în practică. 

Există un motiv foarte puternic care mă determină să fac acest gest. Dacă cineva își imaginează că îmi poate închide gura după ce s-a întâmplat sâmbătă și duminică, înseamnă că nu mă cunoaște.

Sâmbătă și duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârșite vreodată într-un partid politic, în ultimii 31 de ani.

După o campanie în care racolarea în echipa câștigătoare s-a făcut mai mult cu arcanul, după o campanie în care au fost dați afară din funcții publice de liberali din echipa lui Cîțu zeci de susținători ai mei din PNL, după o campanie caracterizată prin presiuni, prin amenințări, prin utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, prin utilizarea promisiunii de bani publici către reprezentanții PNL din administrația locală, după o campania în care președintele PNL a fost atacat mai mârșav decât a fost atacat vreodată de PSD, totul a culminat cu un așa zis congres în care a fost încălcat în mod flagrant și grav un drept fundamental într-o democrație: dreptul de a alege liber”, a declarat Ludovic Orban

”Mecanismele de control și presiune utilizare parcă sunt desprinse din apanajul regimelor totalitare. Să vezi miniștri, primari, președinți sau vicepreședinți de Consilii Județene, liderul grupului de la Senat sau alți parlamentari cum împiedică exercitarea liberă a dreptului de vot, cum controlează modul în care votează exercitarea liberă a dreptului de vot, cum controlează modul în care votează delegații, este fără precedent în democrație.

Planificatorii acestei lovituri de partid care au orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democrației și uneltele lor jalnice din afara și din interiorul partidului, și-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL și au transformat PNL în ceva ce nu a fost niciodată, coborându-l la cele mai joase cote de popularitate și distrugând imaginea publică a PNL”, a continuat el. 

 

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close