Antena 3 CNN Politică Mădălin Voicu, dat afară de la Ministerul Culturii, după ce Orban a fost acuzat că îl așteaptă „cu brațele deschise“ în PNL

Mădălin Voicu, dat afară de la Ministerul Culturii, după ce Orban a fost acuzat că îl așteaptă „cu brațele deschise“ în PNL

Mădălin Voicu, dat afară de la Ministerul Culturii, după ce Orban a fost acuzat că îl așteaptă „cu brațele deschise“ în PNL
14 Noi 2019   •   15:46

Premierul Ludovic Orban l-a demis, joi, pe Mădălin Voicu din funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii, hotărârea urmând a fi publicată în Monitorul Oficial, potrivit unui anunț al Executivului.

Inițial, Mădălin Voicu scăpase valului de demiteri, însă inevitabilul s-a produs după ce deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei de Cultură din Parlament, i-a cerut public lui Orban să îl dea afară, așa cum a procedat cu foarte mulți alți secretari de stat ai PSD.

"Toți oamenii guvernului PSD sunt incompetenți și numiți pe pile, zice PNL. Mai puțin Mădălin Voicu. Pare că premierul Orban încă îl așteaptă „cu brațele deschise“ pe Voicu în PNL, din 2009 încoace. Mădălin Voicu e singurul secretar de stat de la Ministerul Culturii rămas în funcție după schimbarea guvernului. Și pentru că n-a dat semne, în doi ani și jumătate la Minister, că a făcut ceva, orice, concret acolo, care să-l facă vital și de neînlocuit pentru cultura României, sub cel mai toxic ministru al Culturii din istoria țării, din două una, criteriul competenței pentru PNL e ori să fi stat trei ani degeaba pe banii statului, ori să ai relații tandre, de lungă durată, cu liderul partidului. În oricare variantă, e vorba de ipocrizie. Cruntă. (...) Și știți ce zicea Mădălin Voicu, vechi membru PSD, despre moțiunea de cenzură? Spunea că „Moțiunea nu o să treacă. Am eu un feeling, așa. La 25 de ani de experiență în politică, știu și care e pulsul realității“. Probabil același feeling îl face să creadă că s-a înșurubat pe viață în biroul de secretar de stat. Dacă-l păstrează în funcție pe Voicu, nu cred că PNL mai poate susține că face cu adevărat curățenie în guvern. Ipocrizia are picioare scurte. Îi solicit și îi rog, pe Ludovic Orban și pe colegii din PNL, să nu transforme și ei Ministerul Culturii într-un cimitir al rebuturilor de partid și să-i permită lui Mădălin Voicu să se întoarcă la viața civilă. Repede.„Este un om drag mie, care face notă discordantă cu criptocomuniştii din PSD“, zicea despre Mădălin Voicu, în mai 2009, Ludovic Orban, pe atunci prim-vicepreședintele PNL", a scris Bulai, pe Facebook.

Mădălin Voicu avea în coordonare, la ministerul Culturii, Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană, exclusiv în domeniul muzical.

×
Subiecte în articol: Madalin Voicu
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close