Antena 3 CNN Politică Mădălin Voicu: Eu cred că Radu Mazăre se căieşte

Mădălin Voicu: Eu cred că Radu Mazăre se căieşte

Mădălin Voicu: Eu cred că Radu Mazăre se căieşte
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Mai 2015   •   15:34
Mazăre declara, în luna martie, că se gândeşte foarte serios să demisioneze din funcţia de primar. Acesta spunea că s-a săturat să stea cu „geanta la uşă”. 
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de vineri a emisiunii "Esenţial", la Antena 3. 
 
Deputatul PSD, Mădălin Voicu, a explicat că demisia lui Mazăre este un semn că acesta se căieşte. 
 
"După părerea mea, subiectul ar trebui discutat altfel. Subiectul nu este că şi-a dat demisia, nici nu cred în clemenţa procurorilor, nici nu cred că s-a făcut vreo negociere. Eu ştiu că lucrurile astea nu se discută aşa. Nu se pune pe hârtie şi semnezi că îţi dai demisia. Faptul că Radu Mazăre s-a retras din funcţiile de partid şi a anunţat că va renunţa şi la funcţia de primar ne dă de înţeles că nu putea fi făcut un târg în etape."
 
"Îşi asumă această retragere. Nu cred că a fost presat sau condiţionat. Înseamnă că Radu Mazăre, într-un fel, se căieşte sau refuză să mai facă exerciţii de edil sau membru de partid, pentru că în zilele noastre orice funcţie atrage după sine şi prezumţia de vinovăţie", a explicat Voicu.
 

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close