Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, discuții cu cei mai importanți constructori ai țării despre schema de ajutor de stat pentru materiale

Marcel Ciolacu, discuții cu cei mai importanți constructori ai țării despre schema de ajutor de stat pentru materiale

Premierul Marcel Ciolacu a discutat, vineri, cu cei mai importanți constructori ai țării despre schema de ajutor de stat pentru materialele de construcții.

Marcel Ciolacu, discuții cu cei mai importanți constructori ai țării despre schema de ajutor de stat pentru materiale
Sursa foto: Partidul Social Democrat/ Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Iun 2023   •   19:51

"Astăzi m-am întâlnit cu cei mai importanți constructori ai țării pentru a le prezenta propunerea noastră privind schema de susținere pentru producerea materialelor de construcții aici, în România!

Scopul nostru este să susținem prin granturi și garanții de stat apariția de noi fabrici de prefabricate, de oțel-beton sau bitum care să asigure un flux constant de materie primă pe toate marile șantiere de investiții publice. Astfel, constructorii români vor fi protejați de fluctuațiile masive de preț și de problemele din lanțul de aprovizionare.

Mi-am notat toate sugestiile pe care marile companii din domeniul construcțiilor le-au făcut și sunt decis să le transformăm în soluții concrete.

Totodată, am răspuns direct și onest temerii lor privind modificarea facilităților fiscale acordate acestei industrii: în mandatul meu voi respecta un principiu simplu - nu voi schimba regulile în timpul jocului!

Și, cu siguranță, orice pas important vom face, va fi ca urmare a dialogului cu această industrie strategică pentru România!", este mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre negocierile cu reprezentanţii marilor magazine: "Vom lupta pentru produse alimentare de bază cu prețuri mai mici"

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu constructori materiale
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close