Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, mesaj acid pe Facebook: „E crimă să lași medicii să devină carne de tun în fața virusului”

Marcel Ciolacu, mesaj acid pe Facebook: „E crimă să lași medicii să devină carne de tun în fața virusului”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spune că e crimă să lași pe drumuri peste 1 milion de români și să-i pui apoi să plătească dobândă la dobândă, dacă vor să își amâne ratele.

Marcel Ciolacu, mesaj acid pe Facebook: „E crimă să lași medicii să devină carne de tun în fața virusului”
Sursa foto: Hepta
de S.T.    |    13 Apr 2020   •   23:25

„Pentru vremelnicii care conduc astăzi #România, luați o foaie de hârtie și notați. Iată ce reprezintă o crimă asupra poporului român:

- crimă este să lași pe drumuri peste 1 milion de români și să-i pui apoi să plătească dobândă la dobândă, dacă vor să își amâne ratele. Să lucrezi pentru profitul prietenilor și nu pentru INTERESUL SUPREM al cetățeanului, așa cum ai jurat – tu, SLUJBAȘ AL STATULUI. ASTA E CRIMĂ!

- crimă este să știi că în fiecare oră se închid 90 de firme în România și tu să blochezi la Curtea Constituțională tocmai legile care ar fi salvat IMM-urile, dar și locurile de muncă. ASTA E CRIMĂ!

- crimă este să risipești 35 de miliarde din ianuarie până acum, să toci aproape toată rezerva din buffer, să împrumuți miliarde de euro și ACUM să nu acorzi nici cel mai mic ajutor firmelor și populației afectate de criză. ASTA E CRIMĂ!

- crimă este să dai ZERO LEI în majoritatea județelor administrate de PSD pentru achiziția de echipamente de protecție, teste și aparate medicale. Asta e politică meschină, nu este grijă pentru oameni. Pe oameni te răzbuni, nu pe PSD! Iar ASTA E CRIMĂ!

- crimă este să lași medicii să devină carne de tun in fața virusului, în timp ce tu și șleahta faceți achiziții de milioane și milioane de euro cu tot felul de buticuri obscure. ASTA E CRIMĂ!

- crimă este să te folosești de necazul unor oameni pe care îi scoți din carantină să-i plimbi prin toată țara și apoi să-i trimiți la muncă peste hotare. ASTA E CRIMĂ!

- crimă este să-ți bați joc de pensionari și să le spui că pentru ei nu sunt bani. Să te joci cu viața unor oameni în etate care ți-ar putea fi părinți... ASTA E CRIMĂ!

Și da, cel care fuge ca un laș din Parlament, atunci când virusul era deja în România, pentru că prioritatea sa și a partidului său erau anticipatele, da, ACELA ESTE UN CRIMINAL!

Iar cea mai mare CRIMĂ pe care o comiteți zi de zi este să nu #testați populația! Să vă bateți joc de români, mințindu-i și ascunzându-le adevărul! Da, voi sunteți CRIMINALI! Și, da, veți plăti pentru toate acestea!”, a scris Marcel Ciolacu, luni seară, pe contul său de Facebook.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu crima coronavirus
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close