Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, după ce Maia Sandu a dezvăluit planul pregătit de Rusia pentru Republica Moldova: "Sunt profund îngrijorat"

Marcel Ciolacu, după ce Maia Sandu a dezvăluit planul pregătit de Rusia pentru Republica Moldova: "Sunt profund îngrijorat"

Marcel Ciolacu afirmă că este profund îngrijorat din cauza informațiilor comunicate de Maia Sandu și anunță că România susține continuarea drumului democratic și european al Republicii Moldova.

Marcel Ciolacu, după ce Maia Sandu a dezvăluit planul pregătit de Rusia pentru Republica Moldova: "Sunt profund îngrijorat"
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Feb 2023   •   16:57

Marcel Ciolacu a declarat, într-o postare de pe Twitter, că informațiile prezentate de Maia Sandu, referitoare la încercările Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova, sunt cu adevărat îngrijorătoare.

"Sunt profund îngrijorat din cauza informațiilor comunicate de președintele Maia Sandu, referitoare la încercările Rusiei de a destabiliza Republica Moldova.

România și Uniunea Europeană susțin continuarea drumului democratic și european al Republicii Moldova. Suntem uniți pentru democrație”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Twitter.

Luni, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a dezvăluit că Rusia încearcă să organizeze lovituri de stat, prin intermediul unor militari camuflați în civili.

Citește și: Maia Sandu: "Militari camuflaţi în civili încearcă lovituri de stat în Republica Moldova"

Mai mult, aceasta a explicat că agenţii ruşi au instrucţiuni să desfăşoare luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii publice.

„Prin acțiuni violente, mascate prin protestele așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău.

Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive.

Planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru”, spune președintele Republicii Moldova, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu Maia Sandu
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close