Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: "4 ore pe zi de 'terapie pe ciolan'! Asta fac 'partenerii' de Coaliție în loc să guverneze!"

Marcel Ciolacu: "4 ore pe zi de 'terapie pe ciolan'! Asta fac 'partenerii' de Coaliție în loc să guverneze!"

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat o serie de propuneri pentru coaliția de guvernare pe care o acuză că "patru ore pe zi face terapie pe ciolan" în loc să ofere soluții pentru ieșirea din colaps a țării.

Marcel Ciolacu: "4 ore pe zi de 'terapie pe ciolan'! Asta fac 'partenerii' de Coaliție în loc să guverneze!"
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    20 Apr 2021   •   16:19

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a apreciat că situația actuală nu mai poate continua aşa, mai ales că România reală este în colaps. El invită coaliția de guvernare să lase "păruiala gingașă" şi să aducă soluții concrete și urgente pentru a stopa prăbușirea totală.

„4 ore pe zi de „terapie pe ciolan”! Asta fac ”partenerii” de Coaliție în loc să guverneze!

România reală este în colaps. Românii știu și simt asta, dar trebuie ca și Cîțu și toată șleahta sa de iresponsabili să știe ceva: că nu mai pot continua așa.

Să lase păruiala gingașă și să iasă AZI cu cel puțin 6 măsuri concrete și urgente pentru a stopa prăbușirea totală:

1. Testare extinsă și anchete epidemiologice pe bune pentru oprirea răspândirii virusului COVID-19;

2. Facilitarea accesului la vaccin prin înființarea de micro-centre de vaccinare în toate localitățile, implicarea activă a celor peste 11 mii de medici de familie și a Bisericii pentru dublarea capacității de vaccinare;

3. Finanțarea urgentă cu suma de minimum 1 miliard lei a cheltuielilor pentru secțiile ATI de unde s-au tăiat masiv bani și pentru achiziția urgentă de medicamente pentru spitalele care nu mai au cu ce să trateze pacienții;

4. Deblocarea urgentă a sumei de 1 miliard de euro promisă către companii pentru salvarea economiei și a locurilor de muncă;

5. Măsuri de sprijin dedicate persoanelor vulnerabile pentru a compensa explozia prețurilor și a cursului valutar;

6. Achitarea restanțelor de peste 1,2 miliarde de lei la subvențiile pentru agricultură, precum și a ajutoarelor pentru creșterea animalelor.

Asta așteaptă oamenii de la voi! Soluții, NU ”mermeleală”.  Rezultate, NU ciolan", a conchis liderul PSD, Marcel Ciolacu pe Facebook.

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close