Membrii PSD vor picheta sediile PDL în semn de protest faţă de arestarea lui Constantin Nicolescu

31 Ian 2011   •   10:08
Membrii PSD vor picheta sediile PDL în semn de protest faţă de arestarea lui Constantin Nicolescu Foto: Intact Images

Social-democraţii se pregătesc să picheteze marţi, când va fi judecat cel mai probabil recursul lui Nicolescu, toate sediile PDL din ţară, în semn de protest. Opoziţia acuză faptul că arestarea lui Constantin Nicolescu s-a făcut la comandă politică.

“Traian Băsescu ştia de la Strasbourg că fusese deja arestat pentru fapte de corupţie, deşi la momentul la care a fost prezentat la instanţă s-a spus că este o problemă cu sponsorizarea Arhiepiscopiei Muscelului. Traian Băsescu ştia el, la Strasbourg, înainte să ştie judecătorii ce se va întâmpla”, a declarat liderul PSD, Victor Ponta.

Democrat-liberalii susţin însă că reacţia Opoziţiei este doar o obsesie anti-Băsescu. “Instigarea la violenţă, la nelinişte socială, crearea de tensiuni, fac parte dintr-un plan de a-l aduce la putere pe domnul Victor Ponta în funcţia de preşedinte şi pe domnul Adrian Năstase în funcţia de premier”, este de părere Sever Voinescu, deputat PDL.

Constantin Nicolescu a fost acuzat de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de magistraţii Tribunalului Argeş.

 

x close