Antena 3 CNN Politică Mesajul viral al unui viceprimar din Belgia pentru români, înainte de turul II al prezidențialelor: „Acum ne bazăm pe voi”

Mesajul viral al unui viceprimar din Belgia pentru români, înainte de turul II al prezidențialelor: „Acum ne bazăm pe voi”

B.C.
<1 minut de citit Publicat la 15:24 14 Mai 2025 Modificat la 15:24 14 Mai 2025
Quentin van den Hove
Viceprimarul îi îndeamnă pe români să meargă la vot „pentru un viitor european”. FOTO: Facebook/ Quentin van den Hove

Un viceprimar din Belgia, dintr-o comună în care trăiesc mulţi români, îi îndeamnă pe aceştia să meargă la vot „pentru un viitor european”. În mesajul postat pe reţelele sociale, el a mai spus că Europa înseamnă libertate, locuri de muncă şi stabilitate.

Viceprimarul le-a transmis românilor un mesaj, în limba română, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale. El spune că țara noastră are nevoie de un președinte pro-european.

„În Belgia trăiesc mulți români respectați. Muncesc, cresc copii, contribuie la viața comunității. De aici și din România. Acum ne bazăm pe voi să mergeți la vot. România e o țară europeană, are nevoie de un președinte pro-european, un lider care respectă legea și pe români. Acum 35 de ani românii au luptat pentru o țară liberă”, a mai reamintit el.

Viceprimarul a mai subliniat că „Europa înseamnă libertate, locuri de muncă și stabilitate”.

„Europa înseamnă libertate, locuri de muncă și stabilitate. Hai la vot pentru un viitor european”, a conchis el în mesajul transmis românilor.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close