Şedinţa plenului a fost suspendată azi-noapte, în condiţiile în care parlamentarii au votat abia jumătate din buget. În primele două zile de discuţii Putere şi Opoziţia s-a contrat reciproc, fiecare tabără politică făcând din cealaltă ţinta ironiilor şi glumelor politice care au plouat de la microfoanele parlamentului în paralel cu acuzaţiile reciproce legate de încălcarea regulamentelor de ordine interioară.
Liberalii au continuat în aceeaşi manieră şi în dimineaţa zilei de joi, ei contestând cvorumul existent şi reuşind să suspende temporar şedinţa de lucru. Nu însă fără ca unele amendamente ale Opoziţiei să fie respinse de Putere prin mai vechea practică a votului la două mâini.
Deputatul liberal Cristian Horia a fost cel care a acuzat prezenţa a doar 80 de parlamentari, după ce cu câteva minute mai devreme, preşedintele de şedinţă, senatorul Alexandru Pereş, anunţa respingerea unor amendamente ale liberalilor cu 202 voturi "contra" şi 51 de voturi "pentru".
Liberalul Eugen Nicolăescu a preluat arătând că nu există nici cvorum de şedinţă, şi nici nu sunt îndeplinite toate condiţiile desfăşurării dezbaterilor, lipsind un secretar şi Ministrul finanţelor, a cărui prezenţă este obligatorie.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate