Antena 3 CNN Politică Mihai Fifor, prima declarație după ce i-a luat locul lui Șerban Nicolae

Mihai Fifor, prima declarație după ce i-a luat locul lui Șerban Nicolae

Mihai Fifor, prima declarație după ce i-a luat locul lui Șerban Nicolae
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    10 Mai 2017   •   16:14

Mihai Fifor a confirmat miercuri că este noul lider al grupului PSD din Senat, prin decizia Comitetului Executiv Naţional al partidului.

„Este o decizie a CExN. Eu o să încep activitatea ca lider de grup. Pentru mine nu este o noutate, am mai fost lider de grup în mandatul trecut şi cred că împreună cu colegii mei am reuşit să ne achităm de toate datoriile pe care le-am avut. A fost un mandat foarte bun, mandatul trecut. Sperăm ca şi de data aceasta, împreună cu colegii senatori, să putem să ne ducem la bun sfârşit programul legislativ şi să putem pune în aplicare tot ce vine dinspre guvern. Sprijinim Guvernul în toată activitatea sa”, a declarat Mihai Fifor, la Parlament.

El a spus că datoria pe care o are este una complicată, dar şi onorantă.

Fifor a susţinut că îşi va menţine obiceiul de a se consulta săptămânal la grup cu miniştrii.

Mihai Fifor a fost desemnat la şefia grupului PSD din Senat în locul lui Şerban Nicolae.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Mihai Fifor Serban Nicolae Senat
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close