Antena 3 CNN Politică Mihnea Motoc, avizat favorabil de Comisiile de apărare pentru funcţia de ministru al Apărării

Mihnea Motoc, avizat favorabil de Comisiile de apărare pentru funcţia de ministru al Apărării

Mihnea Motoc, avizat favorabil de Comisiile de apărare pentru funcţia de ministru al Apărării
Sursa foto: Foto: cursdeguvernare.ro
de S.T.    |    16 Noi 2015   •   15:21

Membrii Comisiilor reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament l-au avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, pe Mihnea Ioan Motoc pentru funcția de ministru al Apărării Naționale.

"Țin să transmit opiniei publice că principalul sentiment care mă încearcă este cel de extremă onoare pentru propunerea făcută de premierul desemnat, Dacian Cioloș, de a-mi încredința portofoliul Apărării Naționale, pentru că este instituția cu cea mai îndelungată tradiție și istorie, cu fapte de glorie și cota cea mai mare de încredere în rândul românilor. (...) Dincolo de o discuție foarte bună a rezultat un vot unanim care mă obligă și mă responsabilizează", a declarat Mihnea Motoc, potrivit agerpres.ro.

Motoc a arătat că discuțiile de la comisii s-au axat în principal pe contextul de securitate, unul care "ridică provocări și prezintă riscuri pentru România".

"Vorbim de amenințările de pe flancul estic, dar și de amenințările de la sud, dintre care unele, cum ar fi presiunea migratorie generată de stările de conflict, instabilitatea din zonă, afectează securitatea europeană și implicit pe cea a României. (...) Am vorbit despre continuitate și previzibilitate în orientarea și funcționarea Ministerului Apărării, în diversele componente ce concură la aceasta — componenta legislativă, de sprijin financiar adecvat", a spus Motoc.

×
Subiecte în articol: ministrul Apararii
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close