Antena 3 CNN Politică Ministrul Adrian Câciu despre protestul sindicatului MIPE: "Nu protestele rezolvă aceste probleme, ci dialogul social"

Ministrul Adrian Câciu despre protestul sindicatului MIPE: "Nu protestele rezolvă aceste probleme, ci dialogul social"

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță că a discutat cu membrii sindicatului MIPE-Normalitate privind solicitările acestora legate de noua lege a salarizării unitare în sectorul public.

adrian caciu
Ministrul Adrian Câciu despre protestul sindicatului MIPE: "Nu protestele rezolvă aceste probleme, ci dialogul social" Sursa foto: Facebook/ Adrian Caciu
de Mia Lungu    |    16 Mai 2024   •   09:18

"Dialogul constructiv și rațional finalizat cu decizii guvernamentale care să așeze drepturile dar și obligațiile angajațiilor care gestionează fondurile nerambursabile alocate României pe un fundament solid functie de responsabilităti și performanță este singura cale corecta, instituțională și eficientă pentru rezultate sustenabile și performanță în interesul general al cetățenilor români și al obiectivului general de dezvoltare al României.", spune Adrian Câciu.

"Am avut discuții aplicate cu membrii sindicatului MIPE-Normalitate în vederea găsirii unor direcții de acțiune pentru soluționarea cererilor venite din partea sindicatului", a precizat acesta.

Potrivit ministrului, păstrarea resursei umane profesioniste din minister și creșterea gradului de mulțumire la locul de muncă sunt obiective tratate cu seriozitate la nivelul conducerii MIPE.

 "În acest sens, având în vedere faptul că noua lege a salarizarii unitare in sectorul public este în elaborare la Ministerul Muncii si Protecției Sociale, au fost transmise o serie de propuneri privind noua grila de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene din cadrul MIPE pentru a fi cuprinsă în noua lege a salarizării unitare – jalon PNRR cu solicitarea corelării salarizării personalului în raport cu complexitatea activității desfășurate și eliminarea inechităților salariale existente prin modificarea Legii-Cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Trebuie mentionat faptul că nivelul de salarizare actual al personalului MIPE este la nivelul maxim prevazut în grila de salarizare pentru familia ocupatională "Administratie", din Legea 153/2017".

Aplicarea însă, mai mult sau mai putin corectă a diferitelor articole de lege sau a modificărilor aduse la legea salarizarii unitare, de-a lungul timpului, de către unele din instituțiile din administrația centrală, a făcut ca, pe anumite segmente, să existe diferente de salarizare între instituții care nu neapărat s-au regăsit și într-un grad mai mare de responsabilitate sau de performanță, ceea ce creează inechități între salariatii din diverse instituții, adaugă Câciu.

"Tocmai de aceea, rezolvarea trebuie să fie una structurală ș nu una ad-hoc, iar toată administrața centrală trebuie reașezată pe principii de echitate, responsabilitate și eficiență. Având în vedere că politica salarială este o politică publică realizată de către Guvern, în mod unitar și nediscriminatoriu dar și în concordanță cu prevederile PNRR, se va continua dialogul pentru asezarea legislatiei de asa maniera încât să raspunda nevoilor de remunerare corectă a performanțelor si responsabilitatilor ce revin personalului MIPE fără a afecta stabilitatea macroeconomică și a bugetului de stat.

Nu protestele rezolvă aceste probleme ci dialogul social așa cum este el prevăzut de Legea 367/2022 a dialogului social, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum am reușit, împreună, prin dialog și eficiență, să transformăm eșecul trecutului în materie de fonduri europene într-un succes al prezentului și o normalitate a viitorului, așa vom reuși și în continuare să gasim cele mai bune soluții pentru ca performanța să fie corect remunerată.

Dar abordarea trebuie să fie una serioasă, unitară, responsabilă și în contextul prevăzut de reformele în derulare prin care România trece, inclusiv în zona administratiei dar și a salarizarii din sistemul public", încheie ministrul.

×
Parteneri
x close