Ministrul Agriculturii spune cum se rezolvă problema din PSD

19 Sep 2018   •   19:06
Ministrul Agriculturii spune cum se rezolvă problema din PSD

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri, la Buzău, că problemele dintr-un partid nu se rezolvă prin scrisori, ci ”faţă în faţă”, în interiorul partidului, referind- se la scrisoarea unor social democraţi care îi cer demisia liderului PSD Liviu Dragnea.

„Nu prin scrisori se rezolvă problema într-un partid, eu vă spun ca un om mai în vârstă cu părul alb, un om care înţelege ce înseamnă democraţia într-un partid şi ierarhia. Trebuie să ne respectăm preşedintele şi să discutăm în structurile partidului, în interior orice. Nu putem discuta prin scrisori.

Nu trebuie să corespondăm prin scrisori, ci să ne uităm unul la altul, faţă în faţă, în structurile partidului, să discutăm ca bărbaţi ce suntem care am crescut în acest partid. Nu aş putea vedea o soluţie în această direcţie. Dacă ai ceva de spus, şi e firesc pentru că e un partid mare, e diversitate de opinii care trebuie respectată, să se desfăşoare, însă, în partid nu prin scrisori”, a declarat Daea, potrivit news.ro.

 

Parteneri
x close