Antena 3 CNN Politică Ministrul de Externe efectuează o vizită oficială în Ungaria, luni

Ministrul de Externe efectuează o vizită oficială în Ungaria, luni

1 minut de citit Publicat la 11:02 30 Sep 2012 Modificat la 11:02 30 Sep 2012
Ministrul de Externe efectuează o vizită oficială în Ungaria, luni
Foto: Mediafax
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează luni o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia omologului său, János Martonyi.
   
Potrivit MAE, şeful diplomaţiei române va avea consultări cu ministrul afacerilor externe al Ungariei, János Martonyi, şi va fi primit de premierul ungar, Viktor Orbán, şi de preşedintele Parlamentului de la Budapesta, László Kövér.
   
În marja vizitei, ministrul Titus Corlăţean va avea şi o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

Vizita se înscrie în dialogul bilateral specific dintre România şi Ungaria şi se realizează în contextul în care în acest an se împlinesc 10 ani de la semnarea declaraţiei de Parteneriat Strategic (29 noiembrie 2002) şi 16 ani de la semnarea şi intrarea în vigoare a Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre cele două ţări, precizează MAE.
   
Convorbirile se vor concentra asupra modalităţilor de dinamizare a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale şi transfrontaliere, precum şi intensificarea schimburilor comerciale. O atenţie deosebită, în cadrul discuţiilor cu oficialii ungari, va fi acordată problematicii protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în contextul în care partea română doreşte să se asigure că vor fi asigurate condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei minorităţii româneşti din Ungaria.
   
Pe agenda discuţiilor vor figura şi teme de actualitate de pe agenda europeană, o importanţă deosebită fiind acordată coordonării poziţiilor româno-ungare pe subiecte de interes comun, precum securitatea energetică, negocierile privind Cadrul Financiar Multianual UE 2014 - 2020, extinderea UE şi Vecinătatea Estică.
   
Cei doi miniştri vor avea şi un schimb de opinii privind evoluţiile din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia din Siria, informează MAE.

×
x close