Antena 3 CNN Politică Ministrul Educaţiei, anunț despre demisie. În ce condiţii va pleca din fruntea ministerului

Ministrul Educaţiei, anunț despre demisie. În ce condiţii va pleca din fruntea ministerului

Ministrul Educaţiei, anunț despre demisie. În ce condiţii va pleca din fruntea ministerului
de S.T.    |    03 Aug 2017   •   19:05

Întrebat dacă va demisiona în cazul în care elevii nu vor avea manuale la începutul anului şcolar, Liviu Pop a spus că o va face numai dacă vina este a ministerului, menţionând că pot fi edituri care să blocheze procedurile.

„Eu nu stau în scaunul de ministru. Eu implementez un program de guvernare. Dacă întârzierea este din vina ministerului Educaţiei, da, îmi voi da demisia. Dar dacă este vina unor edituri, care intenţionat blochează acest lucru, vom vedea după data de 10 august. (...) Există riscul să se întârzie pentru că anul trecut, în octombrie, ar fi trebuit finalizate programele şcolare pentru clasa a V-a, dacă aveam un Guvern responsabil. Le-am terminat noi după ce am venit, în martie, anul acesta”, a declarat ministrul Educaţiei Liviu Pop.

Până în acest moment, au fost aprobate manualele doar pentru şapte discipline din cele 25, printre care cele de sport şi religie. Editurile au depus contestaţii la materiile importante cum ar fi matematica sau limba română.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close