Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunțul noilor decizii legate de pensii și salarii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunțul noilor decizii legate de pensii și salarii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre creșterea vârstei de pensionare pentru toate categoriile, la 65 de ani.

de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Iun 2023   •   14:30

Marius Budăi a vorbit despre noile decizii legate de pensii și salarii. 

"Toată această perioadă tranzitorie înseamnă și respectarea protecției asupra unei decizii ale Curții Constituționale, dar înseamnă și o respectare a independenței sistemelor și mai ales, o posibilitate de a lăsa perioada de tranziție astfel încât să nu existe bulversări mari, fie în sistemul de Apărare Ordine Publică, și siguranța Națională sau în Justiție.

Acestea sunt lucruri care îndreaptă sistemul către un sistemul contributiv și se va ajunge să avem și vârstă de pensionare crescută la 65 de ani, dar și raportarea la întreaga perioadă a veniturilor", a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a vorbit și despre creșterea vârstei de pensionare, la 65 de ani. 

Citește și: Marcel Boloş, aviz favorabil pentru funcţia de ministru de Finanțe

"Creștem vârsta de pensioare pentru toate categoriile, la 65 de ani.

Nu exista din partea Ministerului Muncii niciun jalon ratat. Toate cererile de plată sunt în termen. Nu există niciun jalon ratat, la fel cum nu există nicio restanță în implementarea PNRR.

Îmi asum ca până la sfârșitul anului, hub-ul de servicii va fi implementat.

Angajare de personal suplimentar, însă, cu siguranță se va face o analiză pe fiecare minister și să facem această realocare eficientă. Dacă nu, vedem ce soluții avem", a mai declarat Marius Budăi. 

Întrebat despre contractele part-time, ministrul Muncii a spus, "trebuie să vedem evoluția în timp".

”În acest an, din respect pentru cetățeni, când avem soluții. Această coaliție a mărit pensiile", a declarat Marius Budăi.

×
Subiecte în articol: Marius Budăi pensii Ministerul Muncii
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close