Antena 3 CNN Politică Ministrul Transporturilor, discuţii cu autorităţile din Hunedoara, după o vizită pe Autostrada A1

Ministrul Transporturilor, discuţii cu autorităţile din Hunedoara, după o vizită pe Autostrada A1

Ministrul Transporturilor, discuţii cu autorităţile din Hunedoara, după o vizită pe Autostrada A1
Sursa foto: Foto: gov.ro
19 Iul 2017   •   19:06

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a discutat, miercuri, cu autorităţile din Hunedoara despre stadiul unor drumuri, precum şi despre un proiect de infrastructură feroviară, după ce a vizitat, neanunţat, Autostrada A1. Discuţiile au vizat stadiul lucrărilor la loturile trei şi patru ale acestei autostrăzi, ca urmare a vizitei inopinate de lucru făcută de către ministru pe tronsoanele autostrăzii, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Hunedoara, prefectul Fabius Tiberiu Kiszely, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, a participat la o întâlnire de lucru cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu Ştefan Ioniţă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Discuţiile au vizat stadiul lucrărilor la Autostrada A1, loturile trei şi patru, ca urmare a vizitei inopinate de lucru făcută de către ministru pe tronsonul autostrăzii.

”A fost adusă în discuţie şi problema descărcării traficului rutier din DN 76 pe DN 7. Reprezentantul C.N.A.I.R. estimează că în termen de maximum două săptămâni proiectul tehnic urmează să intre în procedura de avizare şi autorizare, urmând achiziţia şi execuţia lucrării care ar face conectarea cu DN 7 mai eficientă şi mai sigură. A fost dezbătut şi stadiul execuţiei lucrărilor la DN 7A şi DN 66 (...). Ministrul Transporturilor a dat asigurări că va acorda o atenţie deosebită problemei ridicată de autorităţile hunedorene privind lucrările de modernizare şi reabilitare la DN 66A”, se mai arată în comunicat.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close