Antena 3 CNN Politică Mircea Diaconu, în campanie la Timişoara. "Am venit să le mulţumesc celor care au trimis scrisori"

Mircea Diaconu, în campanie la Timişoara. "Am venit să le mulţumesc celor care au trimis scrisori"

Mircea Diaconu, în campanie la Timişoara. "Am venit să le mulţumesc celor care au trimis scrisori"
12 Mai 2014   •   17:55

Mircea Diaconu a ajuns în Timişoara, să se întâlnească cu cei care îl susţin în campania electorală. Timişorenii i-au transmis actorului să nu se schimbe şi să facă dreptate pentru români, dacă va ajunge la Parlamentul European.

"Este singura persoană politician care m-a scos din casă. Sunteţi un intelectual şi vreau să existe în România o intelectualitate tăcută. Ştiu foarte bine lucrul asta", a afirmat o doamnă care a venit să îl salute.

La Timişoara, zeci de oameni au venit special în centrul oraşului să-l întâlnească pe actorul Mircea Diaconu.

"Am venit să le mulţumesc celor care au trimis scrisori", le-a spus Mircea Diaconu celor prezenţi la întâlnire.

De mai bine de o săptămână, Mircea Diaconu străbate ţara singur, cu un ARO, şi speră să se întâlnească cu cât mai multi susţinători.

"Merg din oraş în oraş ca să le mulţumesc acestor oameni, asta este scopul călătoriei mele. Beneficiul călătoriei mele este să discut cu oamenii care îmi spun lucruri fenomenale şi că văd o dată în plus ţara noastra, care este o mândrie", a afirmat Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu vrea ca până pe 25 mai să ajungă în 63 de localităţi din ţara. Asta înseamnă aproape 5.500 de kilometri, pe care îi va parcurge cu clasicul ARO galben.

×
Subiecte în articol: Mircea Diaconu
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close