Antena 3 CNN Politică Mircea Duşa: Voi rămâne în minister pentru a veghea la respectarea legii şi doar la sfârşit de săptămână voi fi candidat

Mircea Duşa: Voi rămâne în minister pentru a veghea la respectarea legii şi doar la sfârşit de săptămână voi fi candidat

Mircea Duşa: Voi rămâne în minister pentru a veghea la respectarea legii şi doar la sfârşit de săptămână voi fi candidat
Sursa foto: Foto: Mediafax
10 Noi 2012   •   12:47

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, sâmbătă, că va trebui ca în această campanie electorală să rămână în minister pentru a veghea la respectarea legii şi că doar la sfârşit de săptămână va fi candidat în Parlament, "în cel mai greu colegiu din ţară", din Harghita.
   
Ministrul Mircea Duşa a declarat că are posibilitatea să candideze într-un colegiu unde USL are susţinere de peste 80 la sută, însă consideră că are o responsabilitate faţă de Harghita, unde a fost primul deputat ales.
   
"Eu am fost primul deputat român în judeţul Harghita şi nu pot să îmi părăsesc electoralul, chiar cu riscul să nu pot obţine mandatul. Dar nu cred că se va întâmpla acest lucru, deja românii ştiu că numai uniţi fiind pot să îşi reprezinte mai bine interesele. De fiecare dată când am candidat în municipiul Topliţa am obţinut voturi şi de la cetăţenii de etnie maghiară, pentru că au apreciat calitatea mea de administrator al localităţii, nu faptul că sunt român", a spus Duşa.
   
El a precizat că va trebui ca în această campanie electorală să rămână în minister pentru a veghea la respectarea legii şi doar la sfârşit de săptămână va fi candidat la Parlament, "în cel mai greu colegiu din ţară".
   
"Pe plan central voi fi ministru al Administraţiei şi Internelor, în colegiul meu electoral probabil sâmbăta şi duminica sau vinerea voi fi candidatul la Camera Deputaţilor. Candidez în cel mai greu colegiu din ţară, cu o componenţă etnică deosebită, unde sunt peste 40 la sută cetăţeni de etnie maghiară şi au un singur candidat, iar eu am şi alţi patru domni care şi-au depus numai în colegiul acesta 5 Topliţa, candidaturile, în celelalte colegii din Harghita nu şi-au depus. Şi sigur românii din acest colegiu trebuie să dea un vot masiv pentru un singur candidat, orice dispersare a voturilor va duce la obţinerea mandatului de către candidatul UDMR. Ştiţi foarte bine că în Harghita din 1990 până în 2004 nu a existat un parlamentar român, eu am fost primul care am reuşit să dobândesc un mandat de deputat în 2004 şi sigur l-am reînnoit acum patru ani şi sper să îl reînnoiesc şi acum. Procesul acesta de campanie electorală este unul complicat şi pentru a-mi respecta, ca ministru al Administraţiei şi Internelor această afirmaţie, că aceste alegeri, spre deosebire de altele, trebuie să se desfăşoare corect şi cu respectarea legii, sigur că va trebui să rămân foarte mult la nivelul ministerului pentru a veghea la acest principii, a mai arătat Duşa.
   
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a fost prezent sâmbătă, la Târgu Mureş, la instalarea noului prefect de Mureş, Corneliu Grosu, postul rămânând vacant după ce Alexandru Petru Frătean a acceptat să candideze într-un colegiu senatorial din judeţ din partea USL.

×
Subiecte în articol: Mircea Dusa MAI candidat Harghita electorat
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close