Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană: Amplasarea unui scut antirachetă este cea mai importantă decizie de după '90

Mircea Geoană: Amplasarea unui scut antirachetă este cea mai importantă decizie de după '90

Mircea Geoană: Amplasarea unui scut antirachetă este cea mai importantă decizie de după '90
04 Feb 2010   •   22:22

?Ştiam de aceste intenţii ale americanilor. Ceea ce este un lucru cert, o astfel de decizie este probabil cea mai importantă de după 1990, în privinţa securităţii naţionale, lăsând la o parte intrarea în NATO. Însă când intri într-un asemenea dispozitiv îţi asumi şi anumite riscuri?, a declarat joi, Mircea Geoană la Sinteza Zilei. Liderul social-democraţilor s-a referit la anunţul făcut de preşedintele Traian Băsescu cu privire la elemente ale scutului antirachetă american ce urmează să fie amplasat în România, la cererea Statelor Unite.


Preşedintele PSD a subliniat faptul că decizia cu privire la scutul antirachetă nu trebuie să fie una luată în pripă de conducerea ţării. Geoană s-a declarat pentru o informare corectă a românilor în acest sens.

?Astfel de decizii nu se pot lua pe picior. Polonezii au negociat la sânge versiunea americană a scutului antirachetă. De aceea cred că CSAT şi Traian Băsescu ar fi trebuit să procedeze la o minimă informare a opiniei publice şi la discuţii cu liderii politici. Este un element de strângere, de încredere?, a spus Mircea Geoană.



Liderul social-democraţilor a arătat şi că securitatea are un anumit preţ, el luând ca exemplu Polonia, ai cărei lideri ?au negociat la sânge? parteneriatul cu americanii pentru scutul antirachetă.

?Securitatea nu vine gratis, în schimbul unui astfel de pachet polonezii au vorbit despre resurse suplimentare de modernizare a armatei, au adus în discuţie problema vizelor pentru polonezi. Într-un astfel de parteneriat trebuie să existe avantaje pentru ambele părţi. Să nu încercăm să facem din asta o chestiune superlelectorală. Acest proiect va intra în vigoare în 2015, şi abia în 2020 va intra în vigoare ultima fază?, a precizat Geoană.

Preşedintele PSD a mai spus că îl va chema pe ministrul Apărării în Senat săptămâna următoare şi îi va cere să dea detalii despre acest proiect de securitate.

?Dacă aş fi un politician care să speculeze o astfel de situaţie, dacă aş fi frivol, aş veni foarte ostil şi aş spune să vină ministrul apărării în Senat săptămâna următoare şi să dea detalii, ceea ce şi fac, fie vorba între noi, dar cred că o informare onestă este în interesul nostru. Este şi o parte a populaţiei care se întreabă cine ne poate ataca. Este Iranul, se poate gândi să atace aliaţii Americii din Europa?, a mai spus Mirecea Geoană.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Geoană scut antiracheta
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close