Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană își cere scuze după ce i-a urat sănătate Regelui Mihai. "Am făcut o greșeală"

Mircea Geoană își cere scuze după ce i-a urat sănătate Regelui Mihai. "Am făcut o greșeală"

Mircea Geoan? - hepta
Mircea Geoană, Secretarul general adjunct al Alianţei Nord Atlantice (NATO). Sursa foto: Hepta
de A.I.    |    11 Sep 2024   •   20:42

Mircea Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai, în primul interviu acordat după ce și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, ignorând, aparent, faptul că  fostul suveran al României este mort de aproape șapte ani.

Mihai I, fostul rege al României, a încetat din viață în Elveția, în data de 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani.

"Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011 când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate! Am fost și în Senat, când a avut ultimul discurs. Țara are nevoie de cârmuitori drepți și pricepuți. Astăzi, România nu are cârmuitori nici drepți nici pricepuți", a spus Geoană, într-un interviu acordat PRO TV.

Ulterior, Geoană a revenit cu o precizare pe Facebook.

În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret....

Publicată de Mircea Geoana pe Miercuri, 11 septembrie 2024

"În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret.

Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară. Odihnească-se în pace!", a scris el.

Mircea Geoană și-a lansat oficial candidatura la alegerile prezidențiale: "Nu sunt perfect. România nu are nevoie de perfecțiune"

Mircea Geoană și-a anunțat miercuri, în mod oficial, candidatura la alegerile prezidențiale 2024, în calitate de candidat independent.

Anunțul vine la o zi după ce și-a încheiat mandatul de secretar general adjunct la NATO.

"Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o țară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar știm cu toții că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecți. Eu nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună. România nu are nevoie de perfecțiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism. Haideți să renaștem împreună!”, a transmis Mircea Geoană.

Marți seara, el a pus o postare pe Facebook cu mesajul "2024, anul independenților" și cu o fotografie care îl înfățișa la o filmare, cel mai probabil pentru videoclipul electoral aferent anunțului oficial.

De altfel, Geoană a spus în repetate rânduri că, din punctul său de vedere, anul electoral 2024 "va fi anul independenților", declarându-se convins că lumea așteaptă "o schimbare".

Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie şi 8 decembrie. 

×
Subiecte în articol: Mircea Geoană Regele Mihai I
Parteneri
x close