Antena 3 CNN Politică Miron Mitrea: Scandalul de la MAI, generat de interesele personale ale unor cercuri din PSD

Miron Mitrea: Scandalul de la MAI, generat de interesele personale ale unor cercuri din PSD

Miron Mitrea: Scandalul de la MAI, generat de interesele personale ale unor cercuri din PSD
11 Ian 2009   •   18:05

Adevărata natură a scandalului desemnării secretarilor de stat la MAI nu ține neapărat de încălcarea înţelegerilor de guvernare dintre PSD şi PD-L, ci de interesele personale şi de grup ale unor lideri social-democrați, care și-au văzut afectate șansele de a-și numi proprii favoriți în posturi cheie la nivelul acestui minister, susține senatorul PSD Miron Mitrea, pe blogul său.
Potrivit lui Mitrea, nu liderul partidului, Mircea Geoană a fost cel care a reacționat ?violent? la numirile de la MAI, ci ?alţii, mai mult sau mai puţin şefi în partid, care s-au grăbit să-l ameninţe pe Oprea cu decapitarea şi abia apoi să-l sune pe Geoană?.
?Ministrul Oprea şi-a permis să numească nişte secretari de stat şi nişte şefi de departamente în ministerul pe care îl conduce. Iar prin aceste numiri a deranjat anumite grupuri de interese din PSD?, susține Mitrea în ultima sa postare pe blogul personal.
?Aceasta arată foarte clar adevarata cauză a scandalului: nu încălcarea nu ştiu căror principii, ci interesul foarte personal al unora. Vor să schimbe un ministru pus şi aprobat tot de noi pentru că nu i-a numit în nu ştiu ce funcţii pe cei care le conveneau unor grupuri de interese din partid. Acest fel de a face politică, numai şi numai în interes personal, poate distruge PSD. Nu guvernarea eficientă, în folosul oamenilor, este obsesia unora din partid, ci numirea cu orice preţ, în funcţii cheie, a unor acoliţi de-ai lor. Dacă, în anul 2009, aşa înţelegem noi, în PSD, să facem politică, mai bine ne ducem care încotro vedem cu ochii?, mai scrie fostul secretar general al PSD.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Miron Mitrea PSD MAI numiri
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close