Antena 3 CNN Politică Monica Macovei, un nou atac la parlamentari: „Miniştrii nu pot obţine o super-imunitate”

Monica Macovei, un nou atac la parlamentari: „Miniştrii nu pot obţine o super-imunitate”

Monica Macovei, un nou atac la parlamentari: „Miniştrii nu pot obţine o super-imunitate”
Sursa foto: Foto: Intact Images
02 Mar 2017   •   12:41

Miniştrii nu pot primi o super-imunitate şi ei trebuie să răspundă penal dacă au adoptat legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern cu încălcarea legii, prin abuz, falsuri, distrugeri de documente sau corupţie, consideră europarlamentarul Monica Macovei.

"Miniştrii nu pot obţine o super-imunitate, ei nu sunt deasupra legii penale. Dacă există indicii, de exemplu, că au elaborat şi adoptat un act normativ cu dedicaţie, primind bani sau alte beneficii, sau au sustras, distrus ori falsificat documente din ministere, trebuie anchetaţi ca orice alt funcţionar public. Nici sustragerea, nici distrugerea de documente, nici corupţia nu înseamnă 'oportunitatea' adoptării unui act normativ", declară aceasta, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Europarlamentarul afirmă că, "nici în prezent, miniştrii şi parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere pentru oportunitatea unui act normativ, pentru decizia politică de a adopta un act". "Nimeni nu a cerut asta. Dar pot fi anchetaţi dacă au încălcat legea atunci când au adoptat un act normativ. Acest lucru nu trebuie să se schimbe, pentru că ar însemna ca miniştrii să primească o imunitate neprevăzută de nicio lege şi inexistentă în vreun stat democratic", adaugă ea.

Monica Macovei arată faptul că "opinia publică aşteaptă, pe bună dreptate, motivarea deciziei CCR prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvern, ca să vadă cum argumentează Curtea afirmaţia că DNA şi-ar fi 'arogat atribuţia de a verifica legalitatea şi oportunitatea unui act normativ' şi cum explică de ce a nu permis reprezentantului DNA să depună la dosar, potrivit informaţiilor din presa centrală, un document actualizat cu cele cinci infracţiuni pentru care existau indicii că au fost comise".

Cele cinci infracţiuni la care face referire europarlamentarul sunt favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României, cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; fals intelectual.

"Gândim şi este normal să ne întrebăm care dintre posibilele infracţiuni constatate de DNA în această anchetă vizează oportunitatea sau decizia politică de a adopta OUG 13/2017", concluzionează Monica Macovei.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close