Antena 3 CNN Politică Mutare spectaculoasă pe scena politică. O organizație întreagă a trecut la PUSL

Mutare spectaculoasă pe scena politică. O organizație întreagă a trecut la PUSL

Partidul Umanist Social Liberal devine din ce în ce mai atractiv pentru aleșii locali, care își caută umbrele în formațiunile pentru care vor candida în 2024.

de Georgiana Adam    |    07 Noi 2023   •   16:59

Conștienți că partidul fondat de Băsescu nu are nicio șansă să facă pragul electoral, organizațiile PMP din țară încep să se reorienteze.

O opțiune clară este PUSL, care crește în sondaje și care are șanse să treacă de cele cinci procente necesare pentru pragul electoral.

După știrea de săptămâna trecută, când organizația PER Arad a trecut la PUSL, acum organizația județeană Hunedoara a PMP s-a alăturat umaniștilor.

"PUSL creşte constant în toată ţara. La nivel de judeţ este important că aducem oameni de valoare, oameni care cred în familia tradiţională, care au fost nemulţumiţi de asocierile PMP cu alte partide, care au fost nemulţumiţi de conducerea partidului care îi căuta doar în prag de alegeri sau dacă venea cineva important de la Bucureşti. Aşa cum am mai spus, politica se schimbă, oamenii au nevoie de stabilitate, de specialişti, de oameni şi de conducători în partide care să dea o direcţie clară şi să facă lucruri pentru români şi pentru România.

Degringolada din PMP, aţi văzut ce se întâmplă, oamenii nu mai ştiu cui să răspundă, cărui preşedinte de partid, care este un lucru foarte grav, şi se regăsesc în doctrina noastră foarte mulţi pentru că este o doctrină social liberală, care merge pe aceeaşi linie cu doctrina partidului din care făceau parte. Le place foarte multe acţiunile pe care noi le-am făcut în judeţul Hunedoara şi la nivel de ţară, pentru că vor urma să treacă şi alte filiale ale PMP. Suntem în negocieri avansate cu colegii din ţară", a declarat Raluca Bugnar, coordonator al Departamentului pentru Transilvania al PUSL.

"PUSL este o alternativă viabilă şi un partid cu şanse reale să fie parte în Parlament"

"Organizația județeană Hunedoara a Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-a alăturat Partidului Umanist Social Liberal. Astfel, organizația PUSL Hunedoara, județ unde umaniștii au deja o filială puternică, se consolidează și mai mult.

Aceasta mutare politică importantă vine la scurt timp după ce filiala PER Arad s-a alăturat umaniștilor și demonstrează, încă o dată, că PUSL este o alternativă viabilă și un partid cu șanse reale să fie parte și din următoarea configurație a Parlamentului.

Umaniștii au decis deja, în cea mai recentă ședință a conducerii naționale a partidului, ca la alegerile din 2024 să participe „prin propriile forțe”, cu demnitate, onoare și curaj", transmite PUSL într-un comunicat de presă.

×
Subiecte în articol: PUSL Hunedoara
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close