Antena 3 CNN Politică Nazare schimbă regulile jocului pentru multinaționale: impozit nou pe transferul artificial de profit

Nazare schimbă regulile jocului pentru multinaționale: impozit nou pe transferul artificial de profit

G.A.
<1 minut de citit Publicat la 17:41 13 Aug 2025 Modificat la 17:41 13 Aug 2025
ministrul finantelor alexandru nazare iulie 2025
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto/ Alexandru Dobre

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, propune o modificare radicală a modului în care sunt taxate companiile multinaționale din România, prin înlocuirea actualului impozit pe cifra de afaceri (IMCA) cu o „taxă pe afiliați”, vizând direct transferul artificial de profit. Măsura ar urma să intre în vigoare în 2026.

„Nu mai taxăm întreaga activitate economică a unei multinaționale, ci exact zona prin care își exportă profiturile”, a declarat Nazare. Noul mecanism vizează patru tipuri de cheltuieli către companii afiliate – management fee-uri, drepturi de proprietate intelectuală, dobânzi intra-grup și consultanță – estimate de ANAF la aproape 15 miliarde de lei în 2024.

Formula propusă se inspiră din modelul american „base erosion tax” și presupune ca aceste cheltuieli să fie deductibile doar în limita a 3% din cifra de afaceri; tot ce depășește acest prag va fi taxat cu 16%.

Nazare a criticat IMCA, care a generat doar 1,2 miliarde lei față de estimarea inițială de 5-7 miliarde și pe care o consideră un obstacol pentru investiții. „Trebuie să încurajăm multinaționalele să investească și să creeze locuri de muncă, dar când vine vorba de transferuri de profit, acestea trebuie taxate aici, în România”, a subliniat ministrul.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close