Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă anunță noile taxe și impozite pentru toţi românii

Nicolae Ciucă anunță noile taxe și impozite pentru toţi românii

Nicolae Ciucă şi ministrul Finanţelor ajung azi faţă în faţă cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a discuta despre noile măsuri fiscale pe care le va adopta Guvernul. Analiştii şi oamenii de afaceri critică majorările de taxe, despre care spun că vor duce multe firme la faliment.

nicolae ciuca
Nicole Ciucă anunță noile taxe și impozite pentru toţi românii Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Ioana Mircea    |    11 Iul 2022   •   12:53

Nicolae Ciucă, premierul României şi Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, ajung azi faţă în faţă cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a discuta despre noile măsuri fiscale pe care le va adopta Guvernul.

Întâlnirea are loc în contextul în care analiştii şi oamenii de afaceri critică majorările de taxe, despre care spun că vor duce multe firme la faliment.

Una dintre critici este legată și de faptul că se discuta ca unele măsuri să intre în vigoare începând cu anul viitor, 1 ianuarie 2023.

Pe ultima sută de metri, liderii coaliției de guvernare au decis ca aceste măsuri  să intre în vigoare începând cu data de 1 august; deci în mai puțin de trei săptămâni.

Vorbim aici despre eliminarea impozitului specific pentru industria HoReCa și introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri.

De asemenea, cei care au contracte part-time vor plăti contribuțiile la nivelul salariului minim pe economie, o altă măsură criticată de mediul de afaceri.

Din 1 ianuarie 2023 se anunță mai multe majorări de taxe și impozite

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, vor fi introduse mai multe majorări de taxe și impozite, care vizează și lovesc în mediul de afaceri.

Printre acestea se regăsesc creșterea impozitului pe dividente de la 5% la 8%.

Românilor li se vor majora și impozitul pe locuințe. Vom plăti mai mult pentru locuințe, mai ales dacă avem o locuință în marile orașe.

Întâlnirea de azi presupune ultimele consultări înainte ca ordonanța privind modificarea Codului Fiscal să fie adoptată.

Ea a fost pusă săptămâna trecută în transparență și urmează să fie adoptată săptămâna aceasta, miercuri, într-o ședință de Guvern, cel puțin asta intenționează liderii coaliției de guvernare.

Tot de la 1 august ar urma să crească acciza la tutun și la alcool, dar și impozitul câștigului provenit din jocurile de noroc.

×
Citește mai multe din Politică
» Vezi toate știrile din Politică
Cele mai noi știri
Parteneri
x close