Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, după ședința PNL: "Nu vrem sa intrăm în coaliția de guvernare fără PSD, UDMR și minorități"

Nicolae Ciucă, după ședința PNL: "Nu vrem sa intrăm în coaliția de guvernare fără PSD, UDMR și minorități"

"În acest moment se poartă negocieri, urmând ca, în funcție de deciziile care vor fi luate la nivelul fiecărei formațiuni, să ne întoarcem la masa negocierilor și să găsim soluții", a declarat Nicolae Ciucă, vineri, întrebat care este soluția pentru deblocarea negocierilor cu UDMR.

Nicolae Ciucă, după ședința PNL: "Nu vrem sa intrăm în coaliția de guvernare fără PSD, UDMR și minorități"
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    19 Noi 2021   •   15:08

Nicolae Ciucă, propunerea de premier susținută de PNL, a făcut declarații vineri după-amiază, precizând că negocierile au fost suspendate fie pentru câteva ore, fie până sâmbătă dimineață.

Ciucă a subliniat că nici liberalii nu vor guvernare ”fără PSD, UDMR și minorități” și a transmis că negocierile vor fi deblocate: ”Nu există niciun fel de discuție pentru ca una din formațiuni să iasă din coaliție”, susține acesta.

”Am convenit pe capitolul social, l-am încheiat, pe politic s-a încheiat, este redactat. Avem în continuare de ajustat câteva elemente la Justiție și am demarat negocierile pe ministere. În momentul acesta fiecare dintre noi am convenit să luăm o pauză și vom continua discuțiile, urmând ca în această după-amiază sau mâine dimineață să reluăm negocierile.

Fiecare minister este foarte important și nu există absolut niciun fel de discuție ca una din formațiuni să iasă din coaliție. Sunt tehnici de negociere și fiecare își negociază lucrurile. Nici noi nu vrem să intrăm în coaliție fără PSD, UDMR și minorități. Vom debloca această situație”, a declarat Nicolae Ciucă.

Acesta a mai spus că reprezentanții partidelor au stabilit că vor crește pensiile și alocațiile copiilor. Impactul total al majorărilor va fi de aproximativ 13,6 miliarde de lei, a precizat Ciucă.

Reprezentanții PNL, PSD și UDMR își propun să încheie negocierile până duminică deoarece luni partidele sunt convocate de președintele Klaus Iohannis la negocieri la Palatul Cotroceni.

Kelemen Hunor amenință că se retrage din coaliție

Kelemen Hunor, liderul UDMR, amenință că se retrage din coaliția de guvernare.

Este scandal în ședința de coaliție, care are loc la Parlament, între liderii PNL, PSD și UDMR.

Surse politice spun că liderul UDMR, Kelemen Hunor, ar fi declarat în cadrul acestei ședințe că dacă nu rămâne cu ceea ce are acum, cu ceea ce s-a negociat, se retrage din coaliție.

Negocierile sau blocat odată cu solicitarea venită din partea PNL, aceea de a lua portofoliul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care la momentul actual aparține celor de la UDMR.

Kelemen Hunor a avut o poziție tranșantă și i-a anunțat pe liderii PSD și PNL că se va retrage din coaliția de guvernare dacă UDMR nu va rămâne cu ministerele negociate până acum.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, pare că îl susține pe Kelemen Hunor în această decizie, spunând că dacă UDMR nu intră la guvernare, atunci și social-democrații se retrag din coaliție.

O altă precizare importantă pe care a făcut-o Ciolacu a fost aceea că ar fi dispus să voteze un guvern minoritar, doar pentru ca România să aibă un nou Executiv.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close