Antena 3 CNN Politică Nicoleta Pauliuc, apel către liderii PSD: România are nevoie de maturitate politică, nu de orgolii de partid

Nicoleta Pauliuc, apel către liderii PSD: România are nevoie de maturitate politică, nu de orgolii de partid

G.A., F.V.
<1 minut de citit Publicat la 17:03 11 Aug 2025 Modificat la 14:18 08 Sep 2025
nicoleta pauliuc
Primvicepreședintele PNL Nicoleta Pauliuc. Foto: Facebook

Într-un moment tensionat pe scena politică, când PSD urmează să decidă direcția guvernării în cadrul Biroului Politic Național de luni, 11 august, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc transmite un apel la rațiune și unitate. Într-o postare publică, aceasta subliniază că România traversează o perioadă critică, în care economia este afectată de provocări majore și are nevoie urgentă de reforme.

„Stabilitatea politică nu este un lux – este colacul de salvare al României”, avertizează Pauliuc, adăugând că țara are nevoie de „maturitate politică, de unitate și de decizii care să țină drumul drept spre redresare economică, investiții și încredere în instituțiile statului”.

Senatoarea liberală cere partenerilor de coaliție să lase orgoliile deoparte și să pună interesul românilor înaintea intereselor de partid, subliniind că numai o guvernare responsabilă poate asigura viitorul țării. Mesajul său vine pe fondul tensiunilor politice din coaliție, unde presiunea pe deciziile majore crește, în timp ce cetățenii așteaptă stabilitate și soluții concrete pentru criza economică.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Nicoleta Pauliuc PNL

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close