Antena 3 CNN Politică Nicuşor Dan va participa marţi, la Paris, la reuniunea "Coaliţiei de Voinţă", unde se va discuta despre planul de pace în Ucraina

Nicuşor Dan va participa marţi, la Paris, la reuniunea "Coaliţiei de Voinţă", unde se va discuta despre planul de pace în Ucraina

M.P.
1 minut de citit Publicat la 12:07 04 Ian 2026 Modificat la 12:07 04 Ian 2026
poza in care apare Nicuşor Dan
Nicuşor Dan, Preşedintele României. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele Nicuşor Dan va participa marţi, la Paris, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai "Coaliţiei de Voinţă" (Coalition of the Willing), potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, preluat de Agerpres.

Aliaţii europeni ai Ucrainei s-au întâlnit sâmbătă, la Kiev, pentru a analiza detaliile celei mai recente versiuni a planului de încheiere a conflictului cu Rusia, înaintea unui summit al "Coaliţiei de Voinţă", care va avea loc săptămâna viitoare în Franţa. Coaliţia este formată din state care susţin Ucraina.

Consilieri de securitate din 15 ţări, printre care Franţa, Germania şi Canada, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi NATO, s-au reunit în capitala Ucrainei pentru această primă întâlnire a anului.

Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a participat de la distanţă, a confirmat un oficial ucrainean pentru AFP.

"Prima parte a întâlnirii s-a concentrat pe documentele-cadru, în special garanţiile de securitate şi abordările planului de pace, precum şi pe succesiunea următorilor paşi comuni", a precizat sâmbătă, pe Telegram, după prima sesiune, negociatorul-şef al Ucrainei, Rustem Umerov.

Eforturile diplomatice s-au intensificat din luna noiembrie, în vederea încheierii celui mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial, sub coordonarea preşedintelui american Donald Trump, a cărui administraţie a purtat negocieri separate cu Rusia şi Ucraina.

În discursul său de Anul Nou pentru 2026, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că un acord este "gata în proporţie de 90%", avertizând însă că restul de 10% va determina "soarta păcii", în condiţiile în care viitorul teritoriilor ocupate de Rusia rămâne o problemă-cheie. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close