Antena 3 CNN Politică Nini Săpunaru, în atenţia DNA. O firmă care a aparţinut liberalului, cercetată penal

Nini Săpunaru, în atenţia DNA. O firmă care a aparţinut liberalului, cercetată penal

Nini Săpunaru, în atenţia DNA. O firmă care a aparţinut liberalului, cercetată penal
Sursa foto: Foto: Agerpres
24 Aug 2013   •   10:45
Liberalul Nini Săpunaru, unul din numele propuse pentru Ministerul Transporturilor, este în atenţia DNA.

O firmă care a aparţinut liberalului e cercetată penal. Se pare că Săpunaru a cedat chiar recent acţiunile la această firmă. 
 
DNA Iaşi anchetează o serie de contracte încheiate cu statul de către o firmă la care Nini Săpunaru a avut până acum câteva săptămâni 49,5% din acţiuni.
 
Propunerea PNL pentru Ministerul Transporturilor urmează să fie votată duminică în cadrul Biroului Politic Naţional prin vot secret. 
 
Declaraţia a fost dată la scurt timp după ce Agenţia MEDIAFAX a relatat, citând surse politice că Victor Ponta se împotriveşte acestei nominalizări, cerând PNL o altă propunere.
 

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close