Guvernul a aprobat, în ședința de joi, proiectul de lege care aduce modificări la pensiile private din Pilonul II. Potrivit surselor Antena 3 CNN, varianta agreată este cea care va permite retragerea a 30% din suma acumulată și eșalonarea restului de bani pe 8 ani. După adoptarea în Guvern, proiectul merge în Parlament pentru dezbatere și abia după ce trece de Parlament va deveni lege.
Forma finală a proiectului de lege pe care Guvernul îl va trimite în Parlament prevede retragerea a 30% din suma strânsă la început, iar restul banilor se vor putea plăti lunar pe maxim 8 ani.
Proiectul inițial prevedea o plată unică de până la 25% din sumă.
Conform proiectului, plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, care vor fi administrate de societăţi specializate.
Proiectul de act normativ stabileşte reguli privind înfiinţarea şi autorizarea fondurilor de plată a pensiilor private. Un fond de plată a pensiilor private va fi administrat de un furnizor de pensii private, autorizat de ASF.
În privinţa modului de organizare şi funcţionare a sistemului de plată a pensiei private, proiectul de lege propune soluţii aliniate cu practicile curente din alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi specificului pieţei de pensii private din România, ţinându-se astfel cont de aspecte precum:
- delimitarea activităţilor specifice fazei de acumulare şi celei de plată a pensiilor, gradul mare de acoperire a sistemului de pensii administrate privat (Pilonul II avea, în luna februarie 2025, peste 8,3 milioane de participanţi)
- gradul relativ redus de conştientizare cu privire la deţinerea calităţii de participant în Pilonul II, valoarea medie a conturilor individuale de pensii, importanţa existenţei unei opţiuni care să garanteze membrului fondului de plată că va beneficia de rambursarea integrală a fondurilor acumulate în contul său de pensie, etc.
Astfel, pentru a contrabalansa gradul redus de conştientizare existent în rândul populaţiei cu privire la deţinerea calităţii de participant în Pilonul II de pensii, în etapa premergătoare îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă sunt instituite obligaţii de informare în sarcina administratorilor de fonduri de pensii.
Suma minimă necesară pentru pensia privată
Totodată, prin acest proiect de lege se stabileşte suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată, valoarea acesteia fiind de 12 ori valoarea indemnizaţiei sociale stabilite pentru pensionarii din sistemul public de pensii.
„Valoarea activului personal care se situează sub pragul menţionat este plătită direct de către administrator către participant, sub formă de plată unică sau plăţi eşalonate pe maximum 5 ani, în baza cererii formulate de acesta din urmă”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.
Aceasta ar reprezenta singura excepție pregătită de Guvern. Cei care depășesc această sumă nu ar putea să retragă decât 30% din bani, iar restul îi vor primi eșalonat, potrivit surselor Antena 3 CNN.