Antena 3 CNN Politică Numele lui Vasile Blaga apare în dosarul lui Darius Vâlcov

Numele lui Vasile Blaga apare în dosarul lui Darius Vâlcov

Numele lui Vasile Blaga apare în dosarul lui Darius Vâlcov
de S.T.    |    21 Mai 2015   •   17:59

Numele fostului premier Vasile Blaga apare în dosarul lui Darius Vâlcov.

Fostul ministru de Finanţe le-a declarat procurorilor care erau legăturile lui Vasile Blaga cu Tehnologica Radion, firma implicată în dosarul întocmit pe numele lui Vâlcov şi care vizează fapte de pe vremea când era primar al Slatinei.

"Sub acelaşi aspect al atribuirii lucrărilor către S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L., reprezentantul S.C. BIFF INTERNATIONAL S.R.L. şi participant la licitaţiile pentru lucrările Slatina, Scorniceşti-Potcoava şi Drăgăneşti-Piatra Olt, a declarat că S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. nu a îndeplinit criteriile pentru a câştiga cele 3 licitaţii şi că, după procedura licitaţiilor şi epuizarea căilor de atac în instanţă, a discutat personal cu VÂLCOV DARIUS BOGDAN în biroul acestuia care i-a spus că nu va putea să execute lucrările, întrucât licitaţiile trebuiau câştigate de „S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L., firmă care este controlată de domnul VASILE BLAGA, prin fiica acestuia"", arată un fragment din referatul procurorilor.

Atribuirea lucrărilor către S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. a fost determinată de intervenţia lui VASILE BLAGA a fost confirmată de însuşi inculpatul VÂLCOV DARIUS BOGDAN şi de inculpatul PRINA MINEL FLORIN, susţin procurorii.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu"


×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close