Antena 3 CNN › Politică › Nuntă în familia lui Ilie Bolojan: Fiica sa cea mare s-a căsătorit cu un fost fotbalist. Ce liberali se numără prntre invitați

Nuntă în familia lui Ilie Bolojan: Fiica sa cea mare s-a căsătorit cu un fost fotbalist. Ce liberali se numără prntre invitați

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 17:55 14 Noi 2026 Modificat la 17:55 14 Noi 2026
colaj nunta si ilie bolojan
Colaj foto: Captură Antena 3 CNN

Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan, Lucia Maria, se căsătorește sâmbătă, la Oradea, cu Daniel Bota, fost fotbalist al FC Bihor. Cununia civilă a avut loc la Primăria Oradea, unde Bolojan și-a întâmpinat personal invitații.

Invitații au ajuns la Primăria Oradea în jurul orei 15:40, unde Ilie Bolojan a venit însoțit de partenera sa, Ioana Fâșie. Fostul premier al României a întâmpint, personal, oaspeții.

La cununia civilă a fost și mama miresei, Florentina Bolojan, fosta soție a liderului PNL. Potrivit eBihoreanul, printre participanți s-au numărat europarlamentarul Dan Motreanu, Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei premierului Bolojan, și Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei.

Cununia civilă a fost oficiată de primarul Florin Birta, care a descris ceremonia drept una restrânsă, de familie.

„A fost un moment intim, tinerii au fost foarte emoționați, mă bucur că am putut fi martor la acest eveniment”, a spus edilul.

După cununia civilă, programul continuă la Biserica cu Lună din centrul Oradiei, unde are loc ceremonia religioasă.

Lucia Maria este fiica cea mare a lui Ilie Bolojan și a fostei sale soții, Florentina, împreună cu care fostul premier mai are o fiică.

Ea este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, iar soțul ei, Daniel Bota, a făcut parte, în 2013, din lotul echipei FC Bihor, care evolua atunci în Liga a 2-a.

Petrecerea este programată sâmbătă seară, la Palazzo Grand Hall din Oradea, fiind așteptați o sală cu o capacitate maximă de 400 de oameni.

Deși la eveniment participă și lideri liberali, evenimentul este unul privat. Întrebat de Fanatik despre invitați, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a precizat că „nu este o nuntă de partid”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close