Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a atras atenția, miercuri seară, asupra problemelor din cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), o instituție creată pentru a sprijini companiile românești să se promoveze peste hotare. Deși misiunea agenției este clară, Țoiu spune că în teren s-au identificat situații absurde: angajați detașați în alte țări care nu cunosc nici limba statului respectiv, nici engleza. „E complicat să poţi să-ţi faci meseria aşa”, a afirmat ministrul.
Invitată la Euronews România, Țoiu a subliniat că, deși agenția are 290 de angajați și un buget de cheltuieli de 27 de milioane de euro în 2024, eficiența acesteia este departe de a fi satisfăcătoare.
„Ţările au din ce în ce mai mult instrumente de promovare a propriilor antreprenori, de promovare a mediului lor de afaceri, de promovare a investiţiilor companiilor lor în alte ţări. Feedback-ul pe care l-am primit, felul în care au reacţionat antreprenorii şi mediul de afacerilor, asta a fost mixt”, a spus ministrul.
Țoiu a precizat că au existat doar „cazuri izolate” de succes legate de activitatea ARICE, însă la nivel instituțional, performanța este sub așteptări.
„Instituţional, suntem mai mulţi cei care credem că ARICE, ca atare, mai ales proporţional cu bugetul pe care l-a avut disponibil, are nevoie de o reformă semnificativă. Şi este trecută şi în programul de guvernare asta şi avem votul Parlamentului pentru a merge mai departe în această direcţie de reformă”, a adăugat ea.
Ministrul consideră că instituția nu funcționează la nivelul la care ar trebui, iar discuțiile actuale vizează modul în care activitatea agenției poate fi sincronizată mai bine cu eforturile ambasadelor.
„E foarte clar că nu funcţionează la nivelul la care ar trebui să funcţioneze. E legată de Ministerul Economiei în momentul ăsta. Discuţiile pe care le avem sunt în ce fel ne asigurăm că, pe teritoriul altei ţări şi sincronizăm prin ambasadă toate eforturile pe care le avem ca să putem să le creştem sinergia şi puterea, mai ales în contexte de bugete reduse”, a declarat Oana Țoiu.
Aceasta a atras atenția că bugetul ARICE nu se regăsește în rezultate concrete: „Resursele care le-au fost alocate din punctul nostru de vedere nu sunt cu adevărat reflectate în rezultatele aduse (...) Spre noi au venit observaţii din partea unor antreprenori că au găsit în două, trei ţări angajaţi ARICE, a căror misiune era promovarea investiţiilor româneşti sau aducerea unor investiţii străine către România, care nu ştiau engleză. Şi nici limba statului respectiv. E complicat să poţi să-ţi faci meseria aşa. Mă îndoiesc că vor putea continua în momentul în care cu adevărat măsurăm rezultatele”.