Antena 3 CNN Politică Opoziţia reacţionează. PNL şi UDMR vor depune o moţiune de cenzură până joi

Opoziţia reacţionează. PNL şi UDMR vor depune o moţiune de cenzură până joi

Opoziţia reacţionează. PNL şi UDMR vor depune o moţiune de cenzură până joi
Sursa foto: motiune de canzura
15 Sep 2009   •   22:03

Liderul maghiar, Marko Bala a anunţat că va susţine iniţiativa PNL de a depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului, pe care îl acuză de încălcarea Constituţiei, după ce a decis asumarea răspunderii pe trei legi.

Moţiunea de cenzură pregătită de PNL şi UDMR va fi depusă cel tîrziu joi, a anunţat Marko Bela. Miercuri cele două partide vor lucra la textul moţiunii. Eventuala adoptare a documentului de către Parlament poate duce la căderea guvernului.

Surse neoficiale din PNL susţin că liberalii ar putea să depună două moţiuni de cenzură, una pe legile educaţiei şi una pe tema salarizării unitare. UDMR sprijină demersul liberalilor, însă numai pe cel privind legea unică de salarizare.

Depunerea unei moţiuni de cenzură este un demers relativ simplu, fiind suficiente semnaturile reprezentanţilor PNL şi ai UDMR. Dificilă va fi însă aprobarea moţiunii, iar voturile reprezentantilor PSD sunt esenţiale. PNL şi UDMR au împreună 122 de mandate însă pentru a fi aprobată moţiunea, trebuie votată de jumatate plus unu din numarul total de parlamentari, respectiv 236 de voturi.

Antena 3

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close