Antena 3 CNN Politică Oprea, muză pentru PSD: Social-democraţii ar testa independenţii cu o moţiune pe tema pensiilor militare

Oprea, muză pentru PSD: Social-democraţii ar testa independenţii cu o moţiune pe tema pensiilor militare

Oprea, muză pentru PSD: Social-democraţii ar testa independenţii cu o moţiune pe tema pensiilor militare
Sursa foto: Gabriel Oprea
22 Apr 2010   •   14:54

Opoziţia afişată public de ministrul Apărării Gabriel Oprea faţă de intenţia guvernului de reducere a pensiilor unor militari a devenit sursă de inspiraţie pentru social-democraţi. Departamentele interne ale PSD vor propune Biroului Permanent al partidului iniţierea unei moţiuni simple pe tema pensiilor militarilor, a anunţat joi, şeful Departamentului Sinteză şi Comunicare Publică, Octavian Ştireanu. Propunerea Departamentelor PSD va fi înaintată, luni, Biroului Permanent Naţional al partidului.
Deocamdată, specialiştii PSD nu au început încă redactarea textului, aşteptând decizia conducerii partidului.
"Va fi un prilej de testare politică a poziţionării independenţilor faţă de legea pensiilor unitare, care pot confirma atitudinea lor după cum vor vota sau nu", a explicat Ştireanu.
El a mai precizat că deputatul Victor Surdu, şeful Departamentului de agricultură, a redactat deja textul cu care social-democraţii vor contribui la moţiunea simplă pe agricultură, urmând ca, după o viitoare întâlnire cu specialiştii PC şi PNL pe domeniu, să fie finalizată şi moţiunea.
Premierul Boc i-a convocat, miercuri seară, la Guvern, pe ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi mai mulţi directori din minister, cărora le-a cerut să refacă simulările privind nivelul pensiilor militare după aplicarea Legii pensiilor şi să îl asigure că nu vor fi reduse decât pensii de peste 3.000 lei.
La această întâlnire, au luat parte de asemenea ministrul Apărării, Gabriel Oprea, precum şi specialişti de la Apărare, Interne, SRI, SIE, SPP, STS, Administraţia Penitenciarelor, conform surselor citate.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a precizat la începutul lunii aprilie, într-un răspuns la o interpelare publicat pe site-ul Senatului că, potrivit unei simulări făcute la sugestia Ministerului Muncii, rezultă că, în urma aplicării sistemului unitar de pensii, pensiile militare s-ar reduce cu valori între 19 şi 69%.
Luni, într-un discurs rostit în plenul Senatului, cu ocazia dezbaterii legii sistemului unitar de pensii, Oprea a susţinut că că recalcularea pensiilor militare ar presupune o perioadă de 15 ani pentru consultarea ştatelor de plată aflate în arhivele din ţară, iar aplicarea legii unitare a pensiilor ar costa instituţiile din domeniul apărării 2,5 miliarde de lei numai pentru 2011.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Oprea independenti PSD motiune pensii militari
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close