Vicepremierul Gabriel Oprea este de părere că actuala clasa politică din România trebuie să-şi dea mâna pentru a salva ţara, iar în acest context UNPR a lansat marţi cinci teme.
"E nevoie acum de un plan de ţară, ca toate partidele politice să-şi strângă mâna", a spus Gabriel Oprea, marţi, la o Ediţie specială la Antena 3, unde a prezentat şi planul UNPR.
Întrebat dacă se gândeşte la o formulă guvernamentală cu sprijin mai larg, Oprea a lăsat să se înţeleagă că nu-l interesează acest lucru.
"Suntem în coaliţia de guvernare, ne respectăm angajamentele în cadrul guvernului. (...) Sprijinim decizia Guvernului România, la Codul Fiscal. (...) Acum coaliţia de guvernare e solidă, avem numărul de parlamentari necesari, guvernul Ponta are rezultate economice bune şi pot deveni şi foarte bune", a spus Oprea.