Antena 3 CNN Politică Orban, ironii la adresa unui ministru din propriul Executiv, acuzat de cârdășie cu PSD

Orban, ironii la adresa unui ministru din propriul Executiv, acuzat de cârdășie cu PSD

Premierul Ludovic Orban și-a atacat propriul ministru al Fondurilor Europene, în ședința de Guvern de luni, după ce presa a dezvăluit că Marcel Boloş s-a înconjurat de oamenii PSD la minister.

Orban, ironii la adresa unui ministru din propriul Executiv, acuzat de cârdășie cu PSD
Sursa foto: Foto: gov.ro
17 Feb 2020   •   14:02

Potrivit Adevarul, Orban le-a cerut miniştrilor să fie atenţi la audierile din comisii, în condiţiile în care PSD e pregătit să pună tunurile pe Guvern.

”Domnule Boloş, dumneavoastră nu cred că o să aveţi probleme”, i-a transmis Ludovic Orban ministrului Fondurilor Europene, susţin surse politice, în contextul în care presa a scris despre Marcel Boloş că s-a înconjurat de oamenii PSD la minister.

Printre ei se numără: fiul unuia dintre locotenenţii lui Liviu Dragnea, mâna dreaptă a Rovanei Plumb şi o cunoştinţă a lui Ciolacu.

În paralel, ministrul îşi pregăteşte transferul la Transporturi. 

Până în 2012, Marcel Boloş a fost director în Primăria Oradea. Odată cu guvernarea USL, Boloş e numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, condus la acea vreme de Eduard Hellvig, actualul director al SRI. Din 2013, e mutat ca director în Ministerul Transporturilor, unde rezistă până la căderea Guvernului Ponta (noiembrie 2015). În Guvernul Cioloş, Boloş a fost promovat ca secretar de stat la Transporturi, apoi, din ianuarie 2017, devine director al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord Vest.

×
Subiecte în articol: Ministerul Fondurilor Europene Orban
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close