Antena 3 CNN Politică Ovidiu Raeţchi (PNL) propune sancţionarea penală a parcagiilor cu închisoare până la doi ani

Ovidiu Raeţchi (PNL) propune sancţionarea penală a parcagiilor cu închisoare până la doi ani

Ovidiu Raeţchi (PNL) propune sancţionarea penală a parcagiilor cu închisoare până la doi ani
Sursa foto: Foto: Facebook / Ovidiu Alexandru Raetchi
de M.Z.    |    09 Apr 2017   •   13:54

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunţat că va depune la Parlament un proiect de lege prin care perceperea unei taxe de parcare de către persoane neautorizate devine infracţiune, cei vinovaţi de această faptă putând ajunge la închisoare în cazul în care recidivează, potrivit News.ro.

„Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă şi care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizaţi cu fenomenul «parcagiilor» de serviciu, mai ales în Bucureşti şi marile oraşe, şi care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin ameninţări, prin folosirea unui limbaj licenţios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează şi condiţionează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control şi care are nevoie de un răspuns pe măsură”, anunţă Ovidiu Raeţchi.

El motivează iniţiativa prin faptul că poliţia nu dispune de o legislaţie clară care să-i permite combaterea fenomenului. Potrivit proiectului de lege, ”perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an”. În cazul în care taxa este percepută pe o proprietate publică sau privată a statului, pedeapsa este închisoarea între 9 luni şi 2 ani.

×
Subiecte în articol: parcare Ovidiu Raetchi
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close