Antena 3 CNN Politică Pandele, recuperat de PSD. Urmează Anghel Iordănescu

Pandele, recuperat de PSD. Urmează Anghel Iordănescu

Pandele, recuperat de PSD. Urmează Anghel Iordănescu
Sursa foto: Anghel Iordanescu
19 Ian 2009   •   10:05

Florentin Pandele, primarul şi liderul filialei Voluntari a revenit asupra demisiei din partid după o discuţie purtată cu preşedintele Mircea Geoană. Surse social-democrate susţin că şi senatorul Anghel Iordănescu, un alt apropiat al demisionarului Gabriel Oprea, se va răzgândi asupra plecării sale din PSD.
Duminică, câteva sute locuitori din Voluntari au demonstrat în faţa Primăriei şi i-au cerut lui Pandele să-şi retragă demisia. Potrivit statutului aleşilor locali, odată cu plecarea din PSD, Florentin Pandele pierdea automat şi funcţia de primar. După această orchestraţie pusă la cele de el însuşi, Pandele şi-a anunţat revenirea în PSD pe motiv că nu vrea să-şi dezamăgească proprii susţinători. Cu doar două zile în urmă el îşi dădea demisia în direct ameninţând că va lua cu el şi 70 la sută din efectivul organizaţiei PSD Ilfov. Potrivit unor surse social-democrate, Pandele a purtat în weekend o discuţie cu liderii partidului în care i s-a promis şefia filialei judeţene în cazul în care se va întoarce în sânul PSD.
Un alt demisionar aflat în planul de recuperare al liderilor de la centru este senatorul Anghel Iordănescu. Cu o bună imagine în rândul electoratului, plecarea sa nu este dorită de Geoană care a ordonat colegilor săi să facă tot posibilul pentru a-l convinge să renunţe la gestul demisiei. Sursele citate susţin că demersurile în această direcţie s-ar putea încheia pozitiv, Iordănescu fiind pe cale să-şi anunţe astăzi, după Comitetul Executiv al PSD, reîntoarcerea în rândurile social-democrate.
La sfârşitul săptămânii trecute, atât Florentin Pandele şi Puiu Iordănescu anunţaseră că pleacă din PSD, ca semn de protest faţă de demisia forţată a lui Gabriel Oprea din PSD şi a excluderii lui Gigi Neţoiu.
?Am acceptat să intru în politică alături de un om pe care îl cunosc şi îl respect, în primul rând pentru verticalitatea sa. Gabriel Oprea m-a convins să mă înscriu în acest partid şi am acceptat din dorinţa de a-mi aduce contribuţia, din partid şi din parlament, la binele ţării şi al românilor. Astăzi, când cel care a condus cu succes această organizaţ ie nu mai este membru al partidului, înţeleg să mă retrag şi eu din rândurile PSD?, preciza atunci Iordănescu într-o scrisoare adresată conducerii PSD.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close