Antena 3 CNN Politică Parlamentarii opoziţiei aflaţi în grevă nu vor primi diurna pentru februarie şi nici pentru lunile următoare

Parlamentarii opoziţiei aflaţi în grevă nu vor primi diurna pentru februarie şi nici pentru lunile următoare

Parlamentarii opoziţiei aflaţi în grevă nu vor primi diurna pentru februarie şi nici pentru lunile următoare
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    29 Feb 2012   •   14:46

Parlamentarii opoziţiei aflaţi în grevă nu vor primi diurna pentru luna februarie şi nici pentru lunile următoare, dacă vor continua protestul.

Decizia a fost luată marţi în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi a fost anunţată, miercuri, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Hotărârea de suspendare a indemnizaţiilor de şedinţă s-ar putea aplica şi în cazul s-ar putea senatorilor, a mai spus Roberta Anastase.

Şefa Camerei Deputaţilor a precizat că indemnizaţiile parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate chiar dacă aceştia au semnat condica de prezenţă, dar nu au participat la şedinţa de plen în care s-a votat.

"În măsura în care nu au semnat şi nu au participat la vot, atunci li se taie această indemnizaţie. Dacă au semnat, dar nu au participat la vot - asta se probează prin participarea la vot. Se taie şi în acest caz, categoric", a declarat Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai precizat că, dacă liderul de grup "motivează absenţele", atunci diurnele nu vor mai fi tăiate. "Dacă liderii de grup motivează, nu se mai taie. Să vedem că îşi asumă acest lucru. Regulamentar, trebuie să aibă o motivare de genul stare medicală proastă", a explicat Anastase.

În ceea ce priveşte donarea diurnei, Roberta Anastase a precizat că parlamentarii opoziţiei ar trebui să doneze banii pentru care au muncit, nu cei pentru care nu au muncit.

"Ce poţi să donezi dacă tu nu ai muncit pentru banii respectivi? Donezi banii pentru care ai muncit, nu banii pentru care nu ai muncit", a spus Anastase.









×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close