Antena 3 CNN Politică Parlamentarii PDL l-au convocat pe Băsescu pentru a-i afla intenţiile pentru prezidenţiale

Parlamentarii PDL l-au convocat pe Băsescu pentru a-i afla intenţiile pentru prezidenţiale

Parlamentarii PDL l-au convocat pe Băsescu pentru a-i afla intenţiile pentru prezidenţiale
Sursa foto: traian basescu
21 Mai 2009   •   15:10

Parlamentarii Partidului Democrat Liveral doresc să dicute cu preşedintele statului pentru a afla adevăratele intenţii ale acestuia în legătură cu viitoarele alegeri prezidenţiale.
Parlamentarii ar mai fi nemulţumiţi şi de faptul că au fost neglijaţi de miniştri în luarea deciziilor importante. În acest sens, preşedintele Traian Băsescu a ost chemat la o discuţie privată în spatele uşilor închise.
Tema oficială a discuţiei: rolul deputatului ales uninominal, scrie Evenimentul Zilei.
La întâlnirea ce va avea loc săptămâna viitoare, şeful statului ar trebui să explice ?care este viziunea preşedintelui în legătură cu chestiunea aceasta a rolului meu de deputat ales uninominal cu votul poporului, în condiţiile în care sunt un deputat aflat la putere. E vorba de faptul ca suntem aleşi într-un colegiu şi una aşteaptă cetăţeanul, alta este decizia politică şi vrem să aflăm şi noi care este viziunea dumnealui?, arăta liderul deputaţilor PDL Mircea Toader.
la întâlnire vor participa şi şi senatorii aceuiaşi partid.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: alegeri prezidentiale
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close