Antena 3 CNN Politică Parlamentarii UDMR au decis ce vor face la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

Parlamentarii UDMR au decis ce vor face la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

Parlamentarii UDMR au decis ce vor face la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu
Sursa foto: Foto: presidency.ro
07 Feb 2017   •   11:35

Parlamentarii UDMR vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vor participa la vot, a declarat, marţi, liderul Uniunii, Kelemen Hunor. 

"Vom participa la dezbaterea moţiunii de cenzură. (...) Este un instrument constituţional şi trebuie folosit ori de câte ori crede cineva că e nevoie de o dezbatere. Sunt, în acelaşi timp, convins că în acest moment PSD-ALDE are majoritate, deci nici iniţiatorii nu au crezut că vor dărâma Guvernul, că altfel ar fi propus nişte soluţii alternative. Când vrei să dai jos Guvernul şi cauţi parteneri pentru aşa ceva, trebuie să spui: 'Vin cu următorul premier, vreau să fac următorul lucru, acesta e proiectul meu pentru următorii ani'. Deci, nici ei nu cred că vor dărâma Guvernul, fiindcă aritmetic PSD-ALDE are peste 50% (...) în Parlament", a afirmat Kelemen, la Palatul Parlamentului. 

El a arătat că liderii UDMR nu vor participa la votul moţiunii de cenzură. 

"Pentru moţiune nu se poate vota fiindcă nu a arătat nimeni o altă cale şi nu are posibilitatea de a da o majoritate şi e greu să votez împotriva moţiune fiindcă greşelile Guvernului Grindeanu au fost greşeli majore pe care noi le-am criticat. Şi ordonanţa de urgenţă, inclusiv conţinutul ordonanţei fiindcă au fost şi aspecte care la prima observaţie nu au fost văzute. De exemplu, reducerea pedepsei în cazul discriminării pe criterii de limbă, religie, etnice şi aşa mai departe. Deci, nici împotriva moţiunii nu se poate vota. Din acest punct de vedere, noi nu vom participa la vot, vom fi în sală. Vom participa la dezbatere şi nu vom participa la vot", a susţinut liderul UDMR.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close