Antena 3 CNN Politică Parlamentarii UNPR nu vor susţine moţiunea de cenzură. Cine votează pentru, riscă excluderea

Parlamentarii UNPR nu vor susţine moţiunea de cenzură. Cine votează pentru, riscă excluderea

Parlamentarii UNPR nu vor susţine moţiunea de cenzură. Cine votează pentru, riscă excluderea
Sursa foto: Conducere UNPR
08 Iun 2010   •   16:18

Conducerea UNPR a decis ca parlamentarii săi să nu susţină moţiunea de cenzură social-democrată pentru a preveni aruncarea ţării într-o criză politică şi economică de mare anvergură în lipsa unei stabilităţi guvernamentale, a explicat liderul acestei formaţiuni, deputatul Marian Sârbu. Cei 26 de parlamentari ai UNPR vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar se vor abţine de la vot. Dacă acestă decizie nu va fi respectată, cei găsiţi călcând pe din lături riscă excluderea din UNPR, a declarat, la rândul său, liderul executiv al formaţiunii, Gabriel Oprea. Referirile la posibilele sancţiuni îi vizează îndeosebi pe parlamentarii UNPR care cochetează cu ideea sprijinirii moţiunii de cenzură social-democrate, precum deputatul Ionel Munteanu şi apropiaţii săi, parlamentari de Neamţ.

?Principalul motiv pentru care nu susţinem moţiunea de cenzură se referă la stabilitatea României, atât la cea politică, cât şi la stabilitatea guvernamentală pentru a exista un partener legitim în relaţia cu FMI. Dacă aceste doua elemente ar dispărea, în România ar apărea o criză socială şi economică fără precedent şi nu putem risca o astfel de soluţie? a explicat Sârbu decizia BPN al UNPR.

Întrebat ce riscă parlamentarii Uniunii care vor vota moţiunea de cenzură, Sârbu a răspuns: "În cazuri extreme, ei riscă excluderea. Eu sper să nu fie cazul, dar eventualele cazuri vor fi analizate separat în BPPN".

"Noi nu apelăm, nici chiar în momente extrem de delicate politic, la mijloace de natură tranzacţională. (...) Avem un statut foarte clar şi avem o decizie foarte clară a BPPN. Cei ce doresc să iasă din limitele acestui statut vor trebui să suporte şi consecinţele prevăzute în statut. Cei ce doresc să facă altfel, se pun în contradicţie cu statutul" a arătat Sârbu.

Mai clar în exprimare a fost liderul executiv al formaţiunii, Gabriel Oprea. "Dacă cineva votează împotriva partidului, atunci înseamnă că este în afara partidului" a subliniat Oprea.

Sârbu a reiterat şi avertismentul adresat guvernului Boc, arătând că UNPR se va retrage de la guvernare dacă, după 31 decembrie 2010, Guvernul va mai menşţine reducerea cu 15% a pensiilor.

Liderul UNPR a recomandat partenerilor de guvernare ca, pe lângă măsurile de reducere a salariilor angajaţilor la stat, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale, să adopte şi un pachet pentru relansare economică, UNPR urmând să lanseze în dezbatere publică şi în interiorul coaliţiei guvernamentale propriile propuneri în acest sens.

Printre măsurile propuse de UNPR se numără îngheţarea, pe 2010, a achiziţiilor de bunuri de inventar, reducerea la strictul minim a deplasărilor în străinătate, renunţarea din partea instituţiilor administraţiei centrale şi locale a publicării de materiale informative şi publicitare.

Întreruperea de construcţii de sedii de către instituţiile şi agenţiile guvernamentale, respectarea de către guvern a obligaţiilor de plată către mediul economic, în speţă plata facturilor restante şi a TVA, constituie alte idei pe care UNPr vrea să le popularizeze în rândurile partnerilor de guvernare, alături de înfiinţarea, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a unui oficiu de colectare şi distribuire gratuită, pentru pensionarii cu venit sub 600 lei, a alimentelor şi a hainelor confiscate la intrarea ilegală în ţară.

Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă un nou ciclon care ameninţă România
x close