Antena 3 CNN Politică Parlamentul a aprobat Codul de conduită al deputaților și senatorilor

Parlamentul a aprobat Codul de conduită al deputaților și senatorilor

Parlamentul a aprobat Codul de conduită al deputaților și senatorilor
Sursa foto: FOTO: Agerpres
11 Oct 2017   •   15:06

Parlamentul a adoptat miercuri, în ședință comună, cu 230 de voturi "pentru", 54 "împotrivă" și 78 de abțineri, Codul de conduită al deputaților și senatorilor.

Potrivit Codului de conduită, în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului și au obligația să acționeze cu onoare și disciplină, ținând cont de principiile separației puterilor în stat, transparenței, probității morale, responsabilității și respectării reputației Parlamentului.

Codul conține principii pe care trebuie să le respecte parlamentarii: independența, obiectivitatea, responsabilitatea, probitatea, exemplaritatea, respectarea reputației Parlamentului, informarea cetățenilor, regimul declarațiilor.

Deputații și senatorii nu trebuie să fie influențați în exercitarea mandatului lor de nicio altă entitate, persoană fizică sau juridică și nu trebuie să încheie nicio înțelegere prin care să condiționeze votul exprimat în exercitarea mandatului de vreun avantaj financiar.

De asemenea, în exercitarea mandatului, deputații și senatorii trebuie să dea dovadă de imparțialitate, luând în considerare interesul cetățenilor pe care îi reprezintă. Aceștia au îndatorirea de a acționa cu competență și corectitudine în exercitarea atribuțiilor și în aducerea la îndeplinire a obligațiilor ce le revin. Ei au obligația de a participa la activitățile parlamentare, de a fi în contact cu cetățenii și de a-și exercita într-o manieră transparentă mandatul.

Deputații și senatorii au și obligația să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influența acțiunile lor publice și să participe activ la soluționarea unui eventual conflict de interese în beneficiul interesului general.

Parlamentarii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită și ținută solemnitatea ședințelor parlamentare și bunul mers al activităților desfășurate în cadrul structurilor parlamentare și să aibă o ținută vestimentară decentă, să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase.

Deputații și senatorii trebuie să declare orice cadouri sau avantaje primite în exercițiul funcției, cu excepția celor reglementate prin Legea 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției.

Orice sesizare în legătură cu nerespectarea acestui cod de către deputați și senatori revine spre soluționare comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

În privința sancțiunilor, se face trimitere la Statutul deputaților și senatorilor. "Sfera incompatibilității ori a conflictelor de interese, a interdicțiilor și a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară și aplicarea sancțiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin capitolele IV și XII din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor", prevede Codul de conduită.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a anunțat că liberalii s-au abținut de la vot.

„Din păcate, deși acest cod de conduită în mod clar ne este necesar, PNL a ales să se abțină pentru că este ca un fel de apă sfințită, nici nu ajută, nici nu încurcă. Am bifat și noi un capitol fără ca într-adevăr să avem un cod de conduită consistent", a spus Săftoiu.

Deputatul Dan Barna a precizat că USR a votat împotrivă, adăugând că adoptarea codului este o cerință a MCV, însă ea trebuia îndeplinită, „nu bifată în mod formal".

Deputatul PMP Corneliu Bichineț a declarat că a votat Codul de conduită. „Noi am votat și eu am votat acest cod, dar este o mare nenorocire și veți vedea în viitor. (....) Codurile (...) acestea sunt făcute să încorseteze parlamentarii", a spus Bichineț.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: parlament deputati senatori
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close