Antena 3 Politică Parlamentul a dat aviz favorabil pentru referendumul lui Klaus Iohannis

Parlamentul a dat aviz favorabil pentru referendumul lui Klaus Iohannis

de M.Z.    |    13 Feb 2017   •   16:07
Parlamentul a dat aviz favorabil pentru referendumul lui Klaus Iohannis
Sursa foto: Foto: presidency.ro

UPDATE 16.06: Plenul Parlamentului a avizat favorabil, luni, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind iniţierea unui referendum naţional cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Decizia a fost luată în unanimitate de voturi.

Parlamentul a adoptat o hotărâre prin care avizează favorabil iniţierea de către preşedintele României a unui referendum naţional consultativ cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituţia României, Legea 3/2000 privind referendumul, deciziile CCR în materie şi recomandările Codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia.

În hotărârea Parlamentului se precizează că, potrivit art. 90 şi 74 alin. 2, din Constituţia României, problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor. În hotărâre se face referire la Decizia Curţii Constituţionale a României 70/1999 potrivit căreia preşedintele nu poate iniţia un referendum cu caracter legislativ, precum şi la decizia CCR nr. 799/2011. Codul de bune practici ale Comisiei de la Veneţia prevede că textele supuse referendumului nu trebuie să contravină dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei, democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.
 

UPDATE 15.23 - Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului este în ședință pe tema referendumului, iar președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va vota pentru referendum în plen.

UPDATE 12.48 - Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte luni, la ora 15.00, pentru a da un aviz solicitării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la organizarea unui referendum naţional, potrivit agerpres.ro.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat săptămâna trecută aviz pozitiv în unanimitate solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind declanşarea procedurilor pentru organizarea referendumului pe tema luptei anticorupţie. 

Plenul comun urmează să se pronunţe cu privire la acest aviz, care este consultativ. 

----------------------------

Știrea inițială 08.37

Zi decisivă pentru referendumul lui Klaus Iohannis. Plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor votează luni solicitarea președintelui de a organiza un referendum pe tema anticorupţiei. 

Este termenul-limită prevăzut de lege, respectiv 20 de zile calendaristice în care Parlamentul poate da avizul. 

Abia după această etapă, preşedintele va emite decretul în care va anunța data exactă a referendumului, precum și întrebarea care va fi tiparită pe buletinele de vot.  

Marțea trecută, comisiile juridice au dat aviz în unanimitate solicitării lui Klaus Iohannis.  

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close