Antena 3 CNN Politică Parlamentului începe de luni dezbaterile în plen pe legea bugetului

Parlamentului începe de luni dezbaterile în plen pe legea bugetului

Parlamentului începe de luni dezbaterile în plen pe legea bugetului
Sursa foto: buget
11 Ian 2010   •   10:47

Bugetul pe 2010 ajunge luni în Parlament, iar banii de la FMI sunt tot mai aproape de ţara noastră. Un buget de austeritate, fără pensii mărite, cu salarii îngheţate şi cu disponibilizări de ordinul zecilor de mii în sistemul bugetar.

Senatorii şi deputaţii se reunesc în şedinţă comună pentru a dezbate cele două proiecte de lege. Bugetul intră luni în faza dezbaterii în plen, după care va urma votul. Liberalii, dar şi social-democraţii au anunţat că nu-şi vor da acordul.

Chiar şi în aceste condiţii, bugetul are toate şansele să treacă. Premierul Emil Boc ar vrea ca votul final să fie dat până pe 13 ianuarie şi astfel România să primească banii de la FMI.
Bugetul de stat şi la cel al asigurărilor sociale au trecut de comisiile de buget-finanţe după o săptămână de dezbateri în comisiile de specialitate.

Cele mai aprinse discuţii au fost pe tema majorării punctului de pensie, amendament susţinut de PSD. Deşi pensiile nu se vor mări anul viitor, ministrul Finanţelor crede că s-ar putea schimba în bine pentru pensionari.

Dezbaterile nu au fost lipsite de surprize. Ministrul agriculturii Mihail Dumitru a refuzat cele 2,1 miliarde de lei aprobate de comisia de buget finante.

Singurul proiect de buget respins a fost cel al Curtii Constitutionale, pe motiv ca majorarea de 59% faţă de bugetul pe 2009 este prea mare. De asemenea, a fost diminuat bugetul Institutului Cultural Român cu 30%.

Antena 3


×
Subiecte în articol: parlament buget
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close