Antena 3 CNN Politică Paul Stănescu: Social-democraţii vor depune marţi moţiune de cenzură, indiferent de decizia Curţii Constituţionale

Paul Stănescu: Social-democraţii vor depune marţi moţiune de cenzură, indiferent de decizia Curţii Constituţionale

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat că social-democraţi vor depune marţi moţiune de cenzură, indiferent de ce va decide Curtea Constituţională cu privire demersul similar iniţiat de USR PLUS şi AUR.

Paul Stănescu: Social-democraţii vor depune marţi moţiune de cenzură, indiferent de decizia Curţii Constituţionale
Sursa foto: Antena 3
de Alexandra Dima    |    28 Sep 2021   •   11:48

"Deja preşedintele Marcel Ciolacu a anunţat aseară că avem intenţia să depunem astăzi moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR. Toate aceste probleme le vom discuta, astăzi, în Consiliul Politic Naţional, pentru a vedea exact ceea ce facem. Eu cred că trebuie să depunem urgent moţiunea de cenzură, pentru că nu se mai poate, efectiv nu se mai poate. Sănătate, economie, şcoală, vorbim despre orice, deja lucrurile au ajuns la un maxim care nu mai poate fi suportat. (...) Cred că e mai bine ca preşedintele PNL, cel care este acum, să nu mai fie şi prim-ministru, e mai bine pentru toată lumea", a declarat Paul Stănescu la Antena 3.

El a adăugat că şi în cazul în care CCR amână luarea unei decizii cu privire la moţiunea deja depusă în Parlament, PSD va depune propria moţiune de cenzură.

"Din toate discuţiile informale pe care le-am avut cu colegii din ţară, toată lumea e hotărâtă ca astăzi să depunem moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR.

Ceea ce s-a întâmplat la Congresul PNL cred că a fost suficient pentru întreaga ţară şi ne-a convins să facem mai repede acest lucru", a mai menţionat social-democratul.

PSD vrea alegeri anticipate şi nu guvernare

Întrebat dacă PSD este pregătit pentru guvernare, Paul Stănescu a explicat că acest lucru nu este posibil, dorindu-se mai degrabă alegeri anticipate.

"Noi nu ne dorim decât alegeri anticipate pentru că în actuala formulă nu se poate crea o majoritate care ţara să fie condusă, mai ales că această perioadă este foarte importantă pentru România pentru că vin cei mai mulţi bani europeni. Dar nu putem să intrăm la guvernare pentru că în actuala conjunctură PSD nu ar putea, dacă ar intra la guvernare, să îşi atingă toate ţintele.", a explicat Stănescu. 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: PSD Paul Stănescu motiune de cenzura CCR
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close